Puesia [raccolta]
Page 1 sur 1 • Partager •
Puesia [raccolta]
Pace è Salute
L’ultimu, pensu, seraghju
Rispundend’à stu sughjettu
Ma nun vogliu firmà mutu
È scrivu nanz’à Ferraghju.
Pac’è Salute vi precu
Pac’è Salut’è Libertà
Bona furtuna vi bramu
Ch’ellu ghjunghji lu benistà.
A pace in mondu sanu
Seria quest’u sunnià
Ch’ellu fughji’u mal’destinu
Ch’ella schjatti a verità.
Libertà, pace, è ghjustizia
Ùn pudemu ch’è bramàlle
Ch’ella morghi l’inghjustizia
Per un’mondu ideale.

Cappellurossu- Stallatu

-
Numaru di missaghji: 659
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Età: 33
Lucalisazione: Probabilmente in Corsica
Re: Puesia [raccolta]
Nannuccia casinchese ughjinca per un zitellu
Pianu lu sole s’hè spentu
Tempu di nott’hè venutu
Si sparghj’a dolce friscura
È po casca la bughjura.
Figliulucciu tan’bramatu
O tesoru tant’amatu
Ti scriva sta puesia
Per un’palmu d’armunia.
Fora soffi’u ventulellu
Lucenu le prime stelle
Si sente torn’un’acellu
Chì canta l’albe surelle.
Luna si pes’in u celu
È schjarisc’a notte scura
Luce cume un’ghjuvellu
Per sparghje una chjarura.
Fora pass’una farfalla
Si vede per la finestra
Graziusament’ella vola
Chì di l’aria hè a maestra.
Si sent’u dolce rimore
D’un picculu fiumicellu
Chì corre senza furore
Cun’dulcezza d’un agnellu.
In a nostra casa, avà
O lu mio caru tesore
Mille rigali, ti vogl’fà
È adundàtti d’amore.

Cappellurossu- Stallatu

-
Numaru di missaghji: 659
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Età: 33
Lucalisazione: Probabilmente in Corsica
Re: Puesia [raccolta]
Lettera à l'incarcerati
Aghju amparatu sta sintenza
Un’pocu dopu à l’attrachjata
L’hà annunciatu u ghjurnalistu
A voce calma senz’emuzione
Vittima di l’infama putenza
A Libertà, hà t’anu cacciata
T’anu trattatu di terruristu
È t’anu chjosu per a to azzione.
Perchè tù sì corsu è sinceru
Perchè tù difendi a to terra
Terra ch’è t’ùn voli vede more
T’anu datu una punizione
Tù chì sì propiu’un Ribellu veru
Sì chjosu di crudella manera
Mà un devi risente timore
Sò cun’tè Populu è Nazione.
I Corsi a sanu cio ch’è tù sì
Cunnoscenu u to core puru
È a to anima resistente
Hè più forta ch’è le to catene
È s’è lu to destinu hè cusì
S’è lu to passu hè cusì duru
Pensu ch’è la to fede putente
Ti ferà francà tutte le pene.
Sappi chì fora, in terra corsa
Sì movenu tutte le cuscenze
È chì sì discetanu le mente
Chì oramai’ùn sì micca solu
Chì sì pesa un’immensa forza
Fà nasce parechje resistenze
Linde, chjare, alte, è pudente
Per fà nasce rivolta di dolu.
Allora, poi sperà, fratellu
Un’ghjornu, à ti ghjurghu, turnerai
Ci videremu cun emuzione
Feremu campà a resistenza
Per cumbatt’u nemicu crudelu
Per azziccà a fiamma ch’è tù ai
Per a lotta di liberazione
Chì ci porta à l’Indipendenza.

Cappellurossu- Stallatu

-
Numaru di missaghji: 659
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Età: 33
Lucalisazione: Probabilmente in Corsica
Re: Puesia [raccolta]
Cantu d'amore d'un omu à una dea
Oghje, vecu lu sole chì luce
Sopra u celu di lu mio esse
Sentu chì cantanu mill’acelli
Accumpagnendu a nostra strada.
Sempre la to bellezza straluce
Più ch’è quelle di e principesse
Risplendi più ch’è mille ghjuvelli
Tù sì la mio dea adurata.
Quantu era viota la mio vita
Quant’ell’era fretu lu mio campà
Nanzu stu segnu di u destinu
Chì luce sempre cum’una stella.
Sì d’una bellezza infinita
Di quelle chì mi face avvampà
È sente un’son’di viulinu
Per fàcci ballà, cara fiurella.
Nun basta à dì ch’è tù sì bella
Chì seria ancu inghjuriati
Postu ch’un ci hè nisun’termine
Assai lindu per parlà di tè.
Sì cusì dolce, o damicella
Chì ci lachi tutti abbagliati
Iè, sì talmente à u culmine
Chì luna splende a sera per tè.
Di a to mente sublimissima
Di la to intelligenza cusì alta
Di u to spiritu cusì veru
Ci vole ch’o ne parlessu dinù.
Tù sì una dea altissima
Ghjunta quì per esse venerata
È ti port’un’amore sinceru
Chjamatu à cresce sempre di più.
Tù sì veramente una dea
Di tè sò cascatu innamuratu
Ma d’un’amore senza sperenza
Trà un’om’è una divinità
Mà seria scema quest’idea
À a quale aghju sunniatu
Ch’è di pudetti passà l’allienza
Micc’in sonniu, ma in realità.

Cappellurossu- Stallatu

-
Numaru di missaghji: 659
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Età: 33
Lucalisazione: Probabilmente in Corsica
Re: Puesia [raccolta]
Fureste in dolu
Un’alba nera s’hè discitata
Sopra sta furesta marturiata
Un sì sente più cantà l’acelli
Dop’à sti fochi tanti crudelli
Machja eri cusì culurita
Avà la to vita hè smarita
Stu locu chì era cusì bellu
Fù annigatu in u sfragellu
Oghje pienghje lu populu corsu
A machja more senza ricorsu
Quanti pini è quanti castagni
Si sò mort’in un’fiume di lagni
Quanti frassi, quant’ormi è faii
Funi stirpati incù gran’fraii
È quanti quercii, leccie è orni
Anu smariti senza ritorni
Ancu suvare fun’ammazzate
À l’eternu sì ne sò andate
È singhjozza lu populu corsu
L’arburi morti senza succorsu
Sì firma mutu lu paesolu
In u pudore di lu so dolu
Ancu lu campanile si lagna
Di la morte di la so cuccagna
L’ultimi arburi in lacrime
Pienghjenu di più ch’è le mio rime
Di la terra tutt’i so zitelli
Sò diventati cum’urfanelli
Ellu mughja lu populu corsu
Contr’à st’insuppurtèvule morsu
Ò cusì bella hè la natura
S’e no ci paremu l’andatura
È quantu pò rallegrà lu pettu
Di chì ne cunnosce lu rispettu
A vechja terra pò fàcci campà
S’è a tenimu è ùn la lampà
È ci basta solu una cosa
Tenella cara cum’una sposa
Ma ellu stridd’u populu corsu
Per via di stu destinu scorsu
In celu collanu e lagnanze
E lacrime per tutte st’assanze
Ma colla dinù cum’un voceru
Chì ribomba fin’à l’addisperu
Voce di sangue è di dulore
Voce chì ci vene di lu core
Voce chì sprima u so furore
Di li picciafochi, senz’onore
È pò frumba lu populu corsu
Contr’i vigliacci senza rimorsu

Cappellurossu- Stallatu

-
Numaru di missaghji: 659
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Età: 33
Lucalisazione: Probabilmente in Corsica
Re: Puesia [raccolta]
Voce di u machjaghjolu
Quand’ u bellu veranu schjatta di li so mille fiori
O chì l’estate caldu sparghje tutti li so culori
Quandu lu dolce vaghjime ci piglia in la so magia
O quandu l’inguernu fieru inneva cun’alterigia
Eiu, mi ne stò piattatu, mi ne stò à lu sicretu
Firmendu mutu, immobile, ma mai à l’arrichetu
M’anu dettu banditu è m’anu dettu malfatore
Ma a verità hè chì sò eiu un’omu d’onore
U bellu cantu di l’acelli chì rallegra le machje
Mi face sminticà u stridu di tutte le curnachje
Passu lu ghjornu chjosu, aspettu l’ore di la notte
Per esce libaru, ma sempre pensend’à le mio lotte
U filu di la mio vita m’hà purtatu per sti lochi
Duve si camp’à lu sicretu è li piacè sò pochi
Ma sò eiu un’machjaghjolu è brusgia lu mio destinu
Amicu di li venti da lu muntese à lu marinu
A mio storia hè cum’una fola, altiera è bella
Pare purtata da la manu d’una fata ribella
È sè la mio vita pò certe volte parevvi dura
Sempre la mio sorte hè la più fina è la più pura
Per avè fattu u mio degnu duveru d’omu corsu
Chì accetta a verità, micca li vani discorsi
M’anu dettu criminelu è mi facenu a caccia
È diventò lu nemicu d’una « ghjustizia » vigliaccia
Ma certe sere in u m’aggrottu, mi vene stu sonniu
D’un’alba più serena, di stu ghjornu di calcedoniu
Chì vederà infine u trionfu di a verità
È chì sì sbuccerà infine u fiore di libertà
In stu ghjornu benedettu, u castig’u compieraghju
Infine grazi’à Diu in paese riveneraghju
Ci camperaghju tutta la mio vita in serenità,
È dopu mi n’anderaghju in pace per l’eternità.

Cappellurossu- Stallatu

-
Numaru di missaghji: 659
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Età: 33
Lucalisazione: Probabilmente in Corsica
Re: Puesia [raccolta]
U Ghjardinu
Mi ricordu d’una fola
Antica è muntagnola
Di quelli tempi anziani
Tempi antediluviani
Tempi di Gioia Divina
Tempi biatitudina
Regnu di a Felicità
È di la Santa Libertà
Quant’hè bonu di riflette
À ste stonde benedette
D’armunia’universale
Di perfezzione tutale
Era’in Pace l’Umanità
Tandu era lu Benestà
Bella era la Natura
Campava in la Chjarura
Ma hè venutu lu Male
Cù’u putere infernale
In lu ghjardinu divinu
L’omi s’avviglicinu
Perdinu’a Gioia Divina
A Cità fù in ruvina
L’Umanità invelenata
È Natura marturiata
À mè mi piace à sunnià
Di un palmu d’armunia
Di fà rivene u Benestà
È dinù a Felicità
U ritornu di l’epica
Di quella Gioia antica
Ritornu in Paradisu
Duve regna lu surrisu.

Cappellurossu- Stallatu

-
Numaru di missaghji: 659
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Età: 33
Lucalisazione: Probabilmente in Corsica
Re: Puesia [raccolta]
U rumpistacca
Oghje mi sò discitatu
Di matina, à bon’ora
In a cità sò andatu
Viaghjà appena fora
Ci era un abruttitu
Pienu di sapè supranu
Ch’in brama di dibattitu
Parlava alzend’a manu
Felosu’era’i so discorsi
Odiuse e so manere
Chì dicia chì li Corsi
Bisognav’apparinere
Dicia à u so publicu
Chì eramu salvatichi
Un populu diabulicu
Ghjenti techji è dilichi
Ci dicia pruffitori
Sgenerati è razzisti
Cumplici’o malfattori
Michelazzi’o affaristi
Senza lingua senza storia
Tuttu què, ùn sò ch’è bughje
Nisun traccia di gloria
Solu boni à fà fughje
Ascoltendu un mumentu
Prestu ne fuiu tràtechju
Tandu m’avvicinaiu d’ellu
Dumandendummi qual’eru
Cù mio pugni rispundìu
Calcii, colpi è cazzotti
Tandu sì chì lu so odiu
Lanighjav’i so ciarlotti
« Corsu sò, davant’à Diu
Firma zittu o addiu ! »

Cappellurossu- Stallatu

-
Numaru di missaghji: 659
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Età: 33
Lucalisazione: Probabilmente in Corsica
Re: Puesia [raccolta]
Lamentu di u Faiu
Corsu senti lu lamentu
Di lu vechju faiu corsu
Senti puru lu mio cantu
Senti bè lu mio discorsu
Sò eiu lu to fratellu
Cum’un corsu primunatu
È cantu cum’un acellu
Un lamentu infiaratu
Eiu sò u Faiu Corsu
Simu di a stessa terra
Oghje à lu so succorsu
Ti chjamu in ss’ora nera
Figliolu di questa terra
Natu incù l’umanità
Oghje cant’à l’addispera
Per cuntà vi a verità
Testimoniu per l’eternu
Di tutte le vostre stonde
V’amu à l’usu fraternu
Ch’hè scrittu in le mio fronde
Sò natu in terra nostra
In principiu di a Storia
La terra carnale vostra
Cumpagna di vostra gloria
Pensu à li primi corsi
Quelli di a Filitosa
Chì ghjà in sti tempi scorsi
L’avianu fatta sposa
È tutti ss’invaisori
Chì sò ghjunti da lu mare
Cunquistà mille tesori
Arrubà u so nettare
Tanti ricordi di sangue
Guerra dolu è dulori
Chì vi rendite esangue
Ma v’empiite di valori
Site sempre stat’in guerra
Contr’à sti vile nemici
Per difend’a nostra terra
Poc’imprema l’aruspici
Malgratu sta trista sorte
Si sempre statu ribellu
Cume per sfidà a morte
Sempre cù lu caratellu
Ci sò stati tant’eroi
Tante fiamme di sperenza
Chì per elli è per noi
Anu fatt’a resistenza
Quella fiamma di sperenza
In u seculu d’i Lumi
Diventò indipendenza
Di Libertà i perfumi
Stonde cusì benedette
Annegat’in un macellu
Da st’armate maladette
Chì ghjunghjinu fà sfragellu
U sangue curria rossu
Site stati martutiati
Quantu fù fraghjatu l’ossu
È dinù quant’impiccati ?
Tempu neru è funestu
O corciu populu corsu
Fui macellatu prestu
Lasciatu senza succorsu
Ma dopu à tante lotte
U cumbattu s’hè tacciutu
Era ghjunta quella notte
Di lu Corsu abbattutu
Perchè sti vile nemichi
Contr’à l’insottumissione
Si sò detti’i to amichi
Per ingannà la nazione
A guerra ecunumica
A lavera di cerbellu
È cusì a republica
Tumbò u stintu ribellu
V’anu dettu inferiori
Mez’omi di pocu valè
Elli eranu signori
Sacru era u so vulè
Mandati in culunie
Sparti in u mondu sanu
Per strugge tant’armunie
È perseguità l’affanu
A prima guerra mundiale
Fù peghju ch’è un orrore
Ci sprufundì l’ideale
Vi summergì di dulore
Ma sopra’à tutti sti morti
Era l’ingannu supranu
Chì vi fecì tanti torti
In limite di l’umanu
Ùn era vostra sta guerra
V’anu quantunque pigliati
In campu o in tribbiera
Vi ci anu sputticati
Dopu hà riprincipiatu
La guerra è lu tarrore
Ch’ùn spenghjì micca lu fiatu
D’i to omi di valore
Ne esciti accaliati
Quant’u restu di lu mondu
È quelli tempi truncati
Lampati à u prufondu
Campà novu era natu
In cunfortu superiore
Mudernità fù chjamatu
Ma senza mente ne core
Fù dopu à quel’epica
Chì scatinò le passione
Chì a cuscenza storica
Sì sentì in a nazione
Nata di la Tramuntana
Cispra, Muvra o Muntese
Sta mossa fù a funtana
In ripost’à tant’offese
Sì pisonu ogni mente
Sott’una stella ribella
E lotte’eranu bullente
Fanghe rosse, Argentella
U sintimu naziunale
In Aleria sublimatu
Era dinù culturale
Riacquistu fù chjamatu
Corsi eranu arritti
Per creà un mondu novu
Ùn eranu più scunfitti
Ma pronti per u rinovu
Sott’à u stessu fanale
Vuliate scambià l’usi
Successu fù disiguale
Ne site stati dilusi.
Oghje induve ne site
Di sta cusì longa storia
Fatta di sangue’è di lite
Stampati in a memoria ?
Malgratu qualche vincite
Ottenute cun ardore
E disgrazie’ùn sò finite
L’anima corsa si more
O Corsu carcu di guai
Sì lazzu di la suffrenza
Di lottà, ùn pianta mai
Chì sempre stà la sperenza.

Cappellurossu- Stallatu

-
Numaru di missaghji: 659
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Età: 33
Lucalisazione: Probabilmente in Corsica
Re: Puesia [raccolta]
Ultima puesia
Ti chjamu o cara musa
Ti vogliu à u mio latu
Chì la mio sorte hè chjusa
È lu mio tempu cuntatu
Sò chì dumane matina
Serà compia la mio vita
Sta lumera cusì fina
Da veru serà finita
Veneranu à circàmmi
M'esceranu di la stanza
À lu boia prisentàmmi
In un scoppiu di suffranza
Ùn temu più la mio morte
Chì la mio storia hè scritta
Sò chjose tutte le porte
La sperenza hè fughjitta
Vogliu gode le mio stonde
Ancu quì, incatenatu
Prufittà d'ogni seconde
Di lu tempu chì m'hè datu
Vogliu sente l'aria pura
Ancu quì, in e prighjone
Chì duman'in la bughjura
Ne perderaghj'a passione
Ma incù la to presenza
La mio musa adurata
Ingannu la mio presenza
Di quell'ora udiata
Veni, un ultima volta
Accumpagnà la mio sorte
La mio ultima rivolta
Chì m'hà cundannat'à morte
S'è la mio vita si ne và
Malgratu tutti sti guai
Lu mio spiritu firmerà
Vintu ùn seraghju mai.

Cappellurossu- Stallatu

-
Numaru di missaghji: 659
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Età: 33
Lucalisazione: Probabilmente in Corsica
Re: Puesia [raccolta]
Ligame trà i populi
À tè l'omu di u Piemonti
I to paroddi dighjà volanu
Sopra à vadini è monti:
Da a Corsica ùn sè luntanu.
À tè l'omu di a Casinca
Cunnosci bè a to isula,
Quedda vechja o ughjinca,
Ancu s'edda ùn hè piccula.
À i Musi Corsi chì mi ispiranu,
Tistimoniu a me ricunnuscenza.
Di sicuru l'anu vistu chì sò sicilianu,
È par i me rimi mi danu l'essenza.
Dernière édition par Cappellurossu le Lun Juil 26, 2010 2:32 pm, édité 1 fois

Cappellurossu- Stallatu

-
Numaru di missaghji: 659
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Età: 33
Lucalisazione: Probabilmente in Corsica
Re: Puesia [raccolta]
Chjama à u viaghju
O cara zitella, o cara surella
Pensa à andà incù la nostra stella
Campà quallà una vita maraviglia
Amàcci fin’à strappà u nostru core
Amàcci tutt’una vita, è pò more
In stu bellu paese chì t’assumiglia
La bellezza di li soli appannati
Chì splendenu fra sti celi nivulati
Anu’u stessu attrattu in la mio mente
Chì li to belli ochji affettuosi
Elli, ghjuvelli cusì misteriosi
À mezu à e lacrime spampillente
Custì, ùn ci hè ch’è ordine è benistà
Bellezza, lussu, calmu, è pò voluttà.
Ci serianu mobuli lucichenti
Da tanti anni resi alisciulenti
In a nostra casa di mille splendori
Ci serianu fiori molti preciosi
Mischjendu li so muschi cusì graziosi
Cun quella di l’ambra è d’altri sentori
Da li pianaghji ricchi di tant’affreschi
À li spechji fundii à quatri intreschi
Cusì pieni di splendore urientale
Tuttu parleria, a voce sicura
Cun verbu sicrettu, à l’anima pura
A so dolce è bella lingua natale
Custì, ùn ci hè ch’è ordine è benistà
Bellezza, lussu, calmu, è pò voluttà.
Vedi, quallà, sopr’à li vechji canali
Dormenu vascelli sott’à li fanali
Incù lu so estru cusì vagabondu
Hè per a so gioia sempre rinuvata
Di sazià tutt’e to brame dilicate
Ch’elli facenu u giru di lu mondu
È quandu lu sole sì chjina infine
Sopr’à li campi di le piante strafine
È li canali, è la cità intera
Tandu, cun stu luce di ghjacint’è d’oru
S’addurmentanu in stu locu canoru
Incù quella dolce è calda lumera
Custì, ùn ci hè ch’è ordine è benistà
Bellezza, lussu, calmu, è pò voluttà.

Cappellurossu- Stallatu

-
Numaru di missaghji: 659
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Età: 33
Lucalisazione: Probabilmente in Corsica
Re: Puesia [raccolta]
Frebba
Dumandu cumu si puderia chjamà
Sta pulsione chì mi face cusì tremà
Cosa serà u nome di stu sintimu
Chì mi cummanda fin’à u mio intimu
È chì invelena cusì la mio mente
Annegata d’una frebba trapudente
Chì sempre fù per mè stu spettru vorace
Chì m’impedisce di cunnosce la pace
Cosa serà lu nome di stu dimoniu
Di tutte le mio stonde u testimoniu
Sò sicuru ch’ùn cunosceraghju mai
Lu nome sicretu di tutt’i mio guaii.
Fù cusì ch’ella sì passò la mio vita
Sott’u segnu di l’armunia smarita
Pensendu à la mio longa rimembrenza
Ùn vecu ch’è a guerra è a suffrenza.
Ùn fù ch’è fracassu tutta la mio vita
Per u sempre, dapoi a mio nascita
È lu mondu sannu, aghju caminatu
D’un esili’à un altru, aghju circatu
A dea furtuna chì sempre scappava
Tuttu lu bughju chì sempre m’annegava.
È un ghjornu, infine, aghju capitu
Ch’in stu mondu, lu benestà hè smaritu.
Aghju piantatu di circà la furtuna
Cusì inaccessibile ch’è a Luna
È mi sò firmatu quì, nant’à stu mondu
Chì di l’Infernu ùn intocca lu fondu
Ma di lu Paradisu, propiu luntanu
Stu mondu cusì bagnatu da l’affanu.
Aghju bramatu è attempu fughjitu
L’Infernu è lu Paradisu fiuritu
È custì, à mezu à la mio puvertà
A mio Anima bramava la libertà
Stu tisoru da u quale era privu
Ch’ùn si cunosce micca essendu vivu.
Ma ùn aghju vulsutu chjamà la morte
Chì di tutt’e pudenze hè la più forte
Troppu paurosu per vulè bramàlla
Troppu vigliacciu per pudè imbracciàlla
Per lascià la sicurezza di la vita
Per sceglie quell’incertezza infinita
Almenu ch’o fussi troppu curragiosu
Per ùn sperà ch’è in l’eternu riposu
Quella dolce voluttà chì ci libera
Di tutti li castichi nant’à sta terra
Ùn a sò, è mai ùn a saperaghju
Ma fin ch’o fermu in vita, camperaghju.
L’aghju decisu cusì per l’eternità
Aghju seguitatu la mio umanità
Ancu s’è la mio vita hè illusione
Una vitaccia fatta di dilusione
In a quale la mio anima malata
Patte sempre d’una frebba arrabiata
Quella forza maestra di lu mio esse
Chì l’ingira di tuttu cio ch’ella tesse
Tale un mantellu di pinsate stranie
Chì cummandanu à tutte le mio smanie
Frebba maladetta, di tè vogliu scampà
Puru sì tù, chì sempre mi face campà.
Vecu, quì è quallà, lu mondu smarisce
È vecu quassù chì lu sole svanisce
Dapertuttu, l’umanità s’addispera
A ghjente stridda, è corre, à crepera
Mi parenu l’ultime stonde di lu mondu
Mi pare vede l’infernu senza fondu
Ma tuttu hè fattiziu è illusione
Un sunniacciu di l’imaginazione
Spettru natu di la mio frebba reale
Cumpagna fida, sempiternu fanale
Chì trà tanti mughji, è monda spaventi
Ferma sempre accant’à li mio turmenti
Sentu, da lu più prufondu di la terra
Cum’un striddu di tristezza è di guerra
Una voce in zerga s’hè arrizzata
Mughja lu so addisperu, scatinata
È dece, centu, mille voce s’alzanu
Furmendu un oceanu pianu pianu
Oceanu d’ira lampend’u so mughju
Contr’à stu mondu pazzu pienu di bughju
L’omi lampanu tutti li so lamenti
L’inghjuliati, ma ancu quelli pudenti
I povari è i ricchi sò accantu
Tutti ci sò, à stridà lu stessu cantu
Un cantu chì mughja tuttu lu disgustu
È la zerga contr’à stu campà inghjustu
Un cantu chì mughja dinù la tristezza
Chì mughja simpliciamente l’amarezza
Pò, tandu vecu chì s’aprenu le porte
D’un viaghju incompiu, è di la sorte
D’un mondu chì soffre, feritu in core
D’un mondu svenatu, chì pianu si more
Mondu in agonia, mondu furtivu
Ma stu tintu mondu ferma sempre vivu
Li dispiace quant’e mè lu so destinu
Ma ne vole carì ogni mumentinu.
Vecu, luntanu, chì fermanu aperte
Quelle stranie porte chì sì sò scuperte
Hè versu l’Unicu chì mi sò giratu
Per appacià lu mio esse infrebbatu
Tandu li aghju parlatu di le porte
Li dumandaiu senza teme la morte
S’elle s’aprianu nant’à quell’Infernu
O nant’à lu Paradisu sempiternu
Ma risposta ùn aghju micca avutu
Forse l’Unicu si n’hè firmatu mutu
Tandu staiu in stu locu pocu sgualtru
Cusì luntanu di l’unu o di l’altru.
Lu furore di quella granda battaglia
Chì si passa à mezu à la ruccaglia
Face nasce lu focu di l’attrocità
Bramendu d’annegà tutta l’umanità.
È in giru à mè, tuttu si scatena
Cumbattendu lu destinu chì ci mena
Incù sta battaglia, un mondu smarisce
In u fracassu, un epica finisce
Ma in stu bughju, nasce un mondu novu
Figliulatu d’un equilibru ritrovu
Puru, u tempu sempre si perseguita
A grande storia ùn hè mai finita.
Mi pare d’esistà dapoi mill’anni
D’avè vissutu mille guerre è danni
D’ùn campà ch’è di fracassu è furore
D’ùn cunnosce ch’è tristezza è dulore
Ma aldilà di li guaii è lu dolu
Ci ferma sta forza ch’ùn mi lascia solu
Putenza vitale chì mi face tene
Facendu è sfacendu le mio catene
Chì mi cummanda è mi face trasaltà
Gattiva frebba ch’oghje vogliu esaltà
Ella chì puru à u Niente mi porta
Ma chì rende la mio Anima più forta.
Oghje, la mio voce divintata lazza
À u serviziu di la mio anima pazza
S’hè inghjarghita d’avè troppu mughjatu
L’addisperu nant’à stu mondu malatu.
Lu mio esse hà circatu l’infinitu,
È dopu à tante stonde, hà capitu,
Ch’ùn truverà mai pace è riposu
Fin chè di Morte ùn serà lu sposu
A vita ùn hè ch’è dulore’è suffrenza
Ch’ùn cunnosce mai nisun quintessenza
Fin ch’o steraghju in vita, camperaghju
È fin’à tandu, a frebba l’averaghju.

Cappellurossu- Stallatu

-
Numaru di missaghji: 659
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Età: 33
Lucalisazione: Probabilmente in Corsica
Re: Puesia [raccolta]
Un sonniu
In la notte bughjicosa
Sott’a Luna luminosa
M’hè venutu, diliciosu
Un bellu sonniu graziosu
Serenu era lu celu
Cun lu sole per ghjuvellu
Ch’innacquava la natura
Di la so dolce chjarura
U mondu era splendore
Guvernatu da l’amore
A felicità regina
Di lu benestà vicina
In sta terra d’armunia
Campava la puesia
Tutta piena di dulcezza
È pò di dilicatezza
Ci campava ogni vita
In una pace squisita
Bella era la furesta
Chì sempre era in festa
L’arburoni cusì belli
Celebrati da l’acelli
Eranu maestri veri
Di sti lochi di piaceri
Ci’era un lacu ridente
À l’acqua vivificante
Cusì linda, cusì pura
Chì muscava la friscura
Da la terra à l’etere
Fin’à l’acque vulandere
Ùn ci’era nunda di male
U Bè era immurtale
Tandu eranu radiosi
L’animali spinserosi
Tutti sott’à u fanale
Di pace universale
È tutti li vegetali
Senza teme nisun mali
Crescianu alt’è fieri
Di a pace li guerrieri
Ancu l’essari umani
Sbarazzati di l’affani
Campavanu cun furtuna
In una pace cummuna
Tale in u Paradisu
Ùn si sintia lu pisu
Di quellu bruttu casticu
Chì tomba lu fantasticu
O chì bellu sonniu era
Visione ch’ùn era vera
D’un mondu cusì perfettu
Sbarazzatu di l’afflettu
Ch’ùn sò cusì in verità
Lu mondu è l’umanità
È per francà lu demoniu
Pensu à stu bellu sonniu.
_________________
U ghjurnale di u Palatinu (lingua corsa)
U ghjurnale di u Palatinu (lingua francesa)
Tandu i figlioli adduniti sottu à a listessa bandera cù una vuluntà cumuna
Feranu di stu paese una nazione fiera, ùn ne mancherà manc'unu
È feranu l'avvene.
A. Olmetta

U Palatinu- Appuntamentistu Cunfirmatu

-
Numaru di missaghji: 7176
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Lucalisazione: Casinca

Re: Puesia [raccolta]
Basgià lu spechju
Aghju bramatu di basgià quellu spechju
Lu spechju di le mio illusione perse
Chì lu latru tempu scambiò in spavechju
Senza mai sazià tutte le mio serse
Aghju tantu vulsutu basgià lu spechju
Lu spechju di le mio sperenze smarite
Chì m’anu troppu in furia resu vechju
Annientendummi dopu la so svanite
Aghju sunniatu d’imbraccià lu spechju
Quellu di tuttu cio ch’o bramava d’esse
D’un maldestinu divintatu techju
Di cio ch’o divintaiu cun le so tesse.
In lu spechju, m’annegà aghju vulsutu
Lu spechju di la mio vita principiata
Di lu mio campà, di stu mondu partutu
Quellu spechju di la mio vita passata
Ricca d’un sonniu amatu chì si more
Quandu di u reale nasce lu tempu
Spechju di lu benestà o di l’orrore
Di la grazia è la disgrazia attempu
U spechju di lu ghjornu è di la notte
D’ogni cose, u principiu è la fine
Spechju d’un campà stancu di tante lotte
Quellu spechju, l’aghju basgiatu, infine.
L’aghju basgiatu è tandu sò cascatu
È subitu lu bughju m’hà ingiratu
Lu mondu di girà hà perseguitatu
Ma eru solu è nim’ùn m’hà fighjatu
Hè cusì fattu lu mondu di l’umani
Donne è omi, trà duver’è dulciume
Sò sempre à fà tanti affari vani
Nant’à sta terra nutrita da stu fiume
Chì da la muntagna à lu mare, core
Chì per tutti hè lu fiume di la vita
Fin’à l’oceanu duv’ellu si more
Purtenducci à la pace infinita.
L’oscurità hè la mio sola cumpagna
Lu silenziu m’hè divintatu fraternu
Ùn ci’hè nisun anima chì m’accumpagna
Sò solu in l’universu sempiternu
Corciu spettru di cio ch’ùn sò divintatu
In un mondu chì invechja troppu prestu
Attempu spavintosu è spavintatu
È pò solu in quellu bughju celestu
Solu m’ingira un viotu tenebrosu
Ancu per pinsà la forza m’abbandonna
Mi lasciu purtà fin’à quellu riposu
Chì spenseràssi hè cosa cusì bona.
Puru, à mez’à la mio solitutina
Risent’una forza chì pianu si move
Tandu nasce in mè la certitutina
D’un esse solu per francà queste prove
Risentu cum’una presenza vicina
Ma cecu è cioccu, ùn vecu ne sentu
Forse hè maladetta è assassina
Ma di quelle chì tombanu lu turmentu
Ùn rissentu mancu più lu fiatu meu
Pare essessi piantatu lu mio core
Forse vogu ghjà in lu celu’etereu
Ma ormai pocu m’imprema di more.
Pianu pianu, l’altra di mè s’avvicina
Hè feminile sta prisenza nuvella
Hè quì la mio ultima certitutina
Tandu aspetta la ghjunta di sta stella
L’aspettanza hè la mio sola libertà
Hè propiu a sola chì sempre mi resta
Ùn sentu più nunda, u possu accertà
Mi pare vogà in a barca celesta
In giru à mè, si sprufonda lu mondu
L’universu sanu sanu si svanisce
Hè annientatu l’Infernu senza fondu
Ancu lu Santu Paradisu smarisce.
Tandu mi pare gallighjà in u niente
Ùn ferma ch’è mè di lu cosmu interu,
Sò solu in quellu viotu alluppiente
Duve mi sentu cume un furesteru
Solu’in l’universu, ma sempre cun ella
Sta prisenza, di mè sempre più vicina
Ùn sò cosa fà aspittendu st’acella
Ùn sò pinsà in sta biatitutina
Ùn pensu più è ùn esiste più nunda
Fora di l’ombra, bughja è tenebrosa
Ombra d’universu mortu chì m’affunda
Ombra di la so ruvina pulverosa.
Voga accantu à mè quella pulvina
Ma puru luntanu si ne parte pianu
A ruvina sempre di più s’arruvina
Sott’à l’Ochju di lu Putere Supranu
E ruvine di ruvine smariscenu
Lu mo sangue pare propiu assiccatu
Li mio battimi di core si tacenu
Lu mio fiatu troppu lazzu s’hè piantatu
Sò mortu è ne aghju la sicurezza
Tandu m’hè divintatu indiffarente
L’altra di mè s’avvicina cun lestezza
È eiu l’aspettu calmu è paziente.
In ogni lochi, s’hè piantata la vita
Hè mortu’u mondu divintatu anticu
Solu ormai ùn hè micca smarita
L’anima eterna di Diu l’Unicu
Sò solu cun sta misteriosa prisenza
Prisenza feminile è indistinta
Solu risentita da la mio cuscenza
Ma chì hà resu la mio anima vinta
Cosa aspettà ? Ùn aspettu più niente
Per avè tropp’aspettatu in l’esistenza
E favore d’un destinu inghjuliente
La mio mente ùn hà più nisun sperenza.
Ùn bramu mancu più l’eternu riposu
La mio anima ne diventa serena
S’hè appaciutu lu mio esse fucosu
Tandu chì s’avvicina quella sirena
È ghjustu accantu à mè si ritrova
Appressa lu so visu di lu mio visu
Fin’à toccà mi in la nostra alcova
Cun le so labbre, sentu lu paradisu
Incù le so carezze, solu m’annecu
Apru l’ochji, ma ùn vecu ch’è lu bughju
Cume s’eu fussi divintatu cecu
È pò m’uniscu cun ella in un mughju.
Tandu li basgi di sta dea ardente
Mi pare ch’ell’inzananu l’oscurità
È pò le sò carezze cusì bullente
Mi danu fede in la nostr’umanità
Da lu calore intensu di stu ghjocu
Rinasce in lu mio mondu a voluttà
Surella d’una sensualità in focu
Contr’à un tale piacè ùn vogliu luttà
In sta felicità creduta smarita
L’erottisimu diventa ultraforte
L’hè ancu più ch’è la gioia infinita
È tandu vene un silenziu di morte.
Mi svegliu incù stu calmu angusciosu
La dea sensualità si n’hè fughjita
Lu mondu hè ridinventatu ombrosu
La magia erotica hè finita
Apru l’ochji, vecu la mio residenza
Tuttu pare rivultatu cume prima
Ma aghju sempr’in mente la ricurdenza
D’un lume di piacè per la mio anima
Mi rimettu arrittu in li mio lochi
Pensendu à lu mio sonniu interrottu
Cum’una sperenz’à mez’à li suffochi
Aghju basgiatu lu spechju è s’hè rottu.

Cocolitoferidea- Appuntamentistu Veru

-
Numaru di missaghji: 4424
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Lucalisazione: In cima di a mio Torra d'Avoriu

Re: Puesia [raccolta]
Sò u rè
Prima parte
Sò divintatu rè di lu mio paese
Di què, almenu ne sò propiu sicuru
Hè accadutu quist’annu, questu mese
Quandu lu campà hè divintatu scuru
In ruvine hè cascatu lu rughjone
Annientita pare la terra intera
Mai ùn cunnosceraghju la raghjone
Di sta distruzzione peghja ch’una guerra
Eri, tuttu què era sempre nurmale
Firmava sempre listessu lu circoncu
Oghje mi pare scatenatu lu male
Purtendu divastazione à lu mondu.
Ùn mi ferma ch’è lu mio sguardu pudente
Per fighjà li cunfini di l’orizonte
Tandu mi vene un lamentu ardente
Ch’o bramu di vede francà ogni monte
Tuttu cio ch’o cunniscia hè smaritu
È soffia un ventu di disulazione
Tuttu cio chì era meiu s’hè svanitu
Ùn ferma ch’è la mio imaginazione
Solu arritt’à mez’à quelle ruvine
Di cio ch’ùn serà mai più una cità
Tandu feghju sopr’à monti è culline
Cunfini di lu reame immensità.
Di quellu reame, u rè socu eu
Dapoi ch’o mi sò svegliatu sta mane
Ùn aghju nisun currona per truffeu
Ma sò rè di stu reame senza pane
In giru à mè sentu’un muscu attroce
D’un mondu divintatu cadavericu
U rughjone puzza la morte feroce
In u quale ùn vecu nisun amicu
I vivi parenu esse tutti morti
È mi pare d’esse l’ultimu umanu
I puteri malefichi, cusì forti
Anu tuttu annegatu in l’affanu.
U mio reame mi pare senza fine
Fattu di rumenzule è di fracassu
Un disertu fattu di tante ruvine
D’una vita ch’ùn hà francatu lu passu
Tante case è tante cità fallate
In stu paesaghju apocalitticu
Tutte ste vite morte d’ùn esse nate
È pò eiu, lu sopravivu unicu
Quasi tutti l’arburi si sò truncati
Ci ferma pocu di sta vita smarita
Sò solu chì tutti sì ne sò andati
Lu mio reame di bellezza fughjita.
Più nunda d’arrittu, di bè è di bellu
Solu ci’hè lu mio esse addisperatu
Podasse serà dighjà mortu anc’ellu
Ùn sò mancu s’o aghju sempre un fiatu
Ma vivu o mortu, nunda ùn mi face
Solu importa ch’o fussi quì firmatu
In lu mio reame chì manc’ùn mi piace
L’aria, irrespirabile pulveratu
Puzza lu muscu di la morte infama
Micca quella di la pace’è lu riposu
Ma quella viulente, senza anima
Un purgatoriu repugnante odiosu.
Hè cusì ch’ella hè la mio realità
Tale un infernu di solitutine
D’afflettu, d’addisperu per l’umanità
Lu mio reame hè tuttu di pulvine
In ruvine lu mio locu hè cascatu
Li muri in terra si ne sò fallati
Tale testimonii d’un campà amatu
Certi arritti degni sò sempre stati
Ci aghju ancu trovu una careca
Sempre sanna cume sfidendu l’abimu
Tronu falsu ch’è lu destinu m’arreca
Sò divintatu rè ch’ùn ferma più nimu.
Vecu una bucertula chì camina
Chì ella dinù si n’hè firmata viva
Malgratu sta distruzzione assassina
Chì corre, corre, è si ne và, furtiva
Forse d’un intelligenza superiore
Si ne scappa luntanu è spenserata
Ùn pensa à l’universale orrore
Chì hà annientitu tutta la cuntrata
Chjappàlla per mè, averiu pussutu
Un pocu di carne per ùn stà dighjunu
Ma pigliàlla, ùn aghju micca vulsutu
Lu nostru destinu ùn serà cummunu.
Tandu feghju luntanu, quelli palazzi
Chì sò oghje cumplettamente distrutti
Eri li simboli di tutti li squazzi
Sò divintati avà cume asciutti
Tandu cusì carchi di mille bellezze
Oghje per u sempre si ne sò cascati
Intornu ci ghjacenu qualche richezze
Ultimi resti à caternu lampati
Ancu a putenza ùn hè immurtale
Ogni putere umanu hè illusoriu
Si svanisce u valore materiale
Ch’ùn hè oramai ch’un bè pruvisoriu
Guardu lu celu, sopr’à mè, nivulatu
Ch’ùn hè più segnu di nisun timpurale
Cun quelli nuli d’un ghjallu snaturatu
O ancu forse d’un rossu anurmale
Ma di sti stranii nuli ùn piove micca
Hè perchè d’acqua sti nuli sò sfurniti
Nant’à sta corcia terra chì sì trasicca
Ùn pioverà più ; i tempi sò finiti
La terra mai più ùn riverdiscerà
Lu mondu vechju hè mortu per l’umanu
Forse a terra, un ghjornu, rinascerà
Ma quellu ghjornu ferma sempre luntanu.
Spenghju lu mio sguardu divintatu lazzu
Cuscentu sò di duvè fà un viaghju
À mez’à tuttu lu mio reame pazzu
Reame in ruvine è petricaghju
Marchjà à mez’à un disertu sputritu
Fracassu, addisperu, disulazione
Fattu di fulena, d’un esse smaritu
Duve morta hè la civilisazione
Sentu un silenziu di fine di mondu
Dop’à la fine di lu tempu cosmicu
Silenziu di morte in tutt’u circondu
Un silenziu tarribile è nemicu.
Ci vurria ch’o u fessi stu viaghju
Micca per suddisfà lu mio piaceru
Ellu hè smaritu di stu mondu laghju
Ma per rializà un scopu sinceru
Micca di custruisce un mondu novu
Chì mai ùn ne averaghju la forza
Ùn u sì pò fà in st’universu rovu
Ma per truvà in mè un antra risorza
Per a necessità di circà, di truvà
Di circà è di truvà altre anime
Altre anime, circàlle devu pruvà
Attempu altri rè è altre vittime.
Tandu infine mi rimettu arrittu
Alzu lu capu è vecu un acellu
Indistintu, altu, luntanu è fittu
Chì vola cusì veloce in u celu
Forse hè falcu, accula o altore
Ma sò sicuru ch’ellu hè rè anc’ellu
Più pudente, più graziosu cun splendore
Da sicuru più felice ch’è mè, ellu
Tandu tuttu s’annega senza murmoriu
La notte venendu m’addurmenteraghju
Sopr’à lu mio corciu tronu illusoriu
Dumane è pò dopu viaghjeraghju.

Cocolitoferidea- Appuntamentistu Veru

-
Numaru di missaghji: 4424
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Lucalisazione: In cima di a mio Torra d'Avoriu

Re: Puesia [raccolta]
Sò u rè
Seconda parte
Quandu u lindumane mi sò svegliatu
L’aurora ùn era micca venuta
Nivulosu lu celu era firmatu
Forse l’alba hè per u sempre partuta
U celu hè di culore ghjallu-grisgiu
Culore di polvara è di plutoniu
Gattivu culore natu di lu brisgiu
Di a polluzione tristu testimoniu
Ch’ùn ci porta ch’è disgrazia è sfracellu
Per tuttu è per mè, sempre cusì solu
Sempre sperendu, sempre cusì ribellu
À mez’à stu mondu divintatu dolu.
Lu mio sguardu si spassighja dapertuttu
Bramendu l’orma d’una vita smarita
D’un sopravivu in stu mondu distruttu
D’una vita quant’è mè, quì è ferita
Ma ùn vecu nunda in stu mondu viotu
Ùn ci’hè ch’è niente è solu sò firmatu
Tal’un testimoniu di l’ultimu motu
Durmendu sopr’à lu mio tronu sò statu
Firmata arritta, hè l’ultima cosa
Chì mi ferma di quellu mondu anzianu
Dopu à sta catastrofa tenebrosa
Chì hà fattu di mè l’ultimu guardianu.
Sò dighjunu dapoi un eternità
Ùn sò quantu tempu puderaghju tene
Ma m’importa pocu in sta realità
Cosa vale a vita chì m’appartene
Tandu vecu la trista piaghja luntana
Grisgia di bughju, nera di distruzzione
Impulverata, calma, diserta, piana
Senza manc’un solu fiatu d’emuzione
Troppu lazzu per pinsà à le mio pene
À lu mio esse ch’ùn hà nisun valore
Solu mi primureghju di quell’avvene
D’una terra dopu à tamant’orrore.
Pò tandu, luntanu, vecu un arburu
Chì quant’e mè hè solu è sempr’arrittu
Ma chì maestosu in stu mondu scuru
Hè cume un lume per l’omu scunfittu
L’arburone luntanu ùn hè feritu
Hà resistitu à cio chì s’hè passatu
À l’età chì, ùn sò cumu, s’hè finitu
Macellu chì hà tuttu arruvinatu
D’una manera chì ferma scunnisciuta
À lu mio esse ch’ùn vole ne pò fughje
Armaggedon, hè sicuru, hè venuta
Ùn temu più nunda in ste terre bughje.
Sò l’ultimu rè, ancu senza currona
Ch’ùn hà più nunda à fà nant’à sta terra
Chì ormai ùn vole più nisun sprona
Per sempre firmà arrittu in sta guerra
Firmàmmi quì seria lu più simplice
Cusì m’addurmenteria in stu locu
Aspettendu la morte cusì felice
Chetu è serenu per lu mio abrocu
Tandu per u sempre mi svanisceria
Lascendu stu mondu divintatu pazzu
In l’etere divinu mi n’anderia
Lascendu quì lu mio corpu cusì lazzu.
Puru tandu mi sò torna arrizzatu
Ne aghju avutu vulintà è forza
Puru tandu mi sò propiu discitatu
Ne tenia sempre in mè la risorza
È pò tandu qualchi passi aghju fattu
Per vede s’o ne era sempre capace
Ancu stancu è sfiatatu ne sò attu
Hè a prova ch’o fermu sempre tenace
Una bona nutizia seria statu
S’ell’esistessinu sempre Bè è Male
Ma in stu mondu mortu è disulatu
Ùn ci hè più bellu, goffu è nurmale.
Tandu aghju principiatu qualchi passi
È pò dopu à marchjà mi sò rimessu
M’alluntanu di li mio lochi scunquassi
Ruvine di cio chì fù lu mio pusessu
M’alluntanu prestu di le mio ruvine
Ruvine di cio chì era la mio vita
Cume per esurcizà le mio suffine
D’un campà cortu cume un accendita
È mi ne vò per u sempre di stu locu
Lascenducci la mio careca arritta
Tale un vagabondu cecu è ciocu
Mi ne vò per ùn accità la scunfitta.
È mi ne vò, versu l’arburu viaghju
Mi pare d’esse la sola suluzione
Chì sempre versu lu vivu anderaghju
Nant’à u dopu ùn mi pongu questione
A vita hè una vera sbancalata
Hè cusì dapoi sempre è per tutti
A morte hè una puttana malata
Chì, à l’ultimu, ci rende tutti mutti
È trà ste duie surelle maladette
A scelta spessu pare impussibile
Puru nant’à ste terre oghje abiette
Ella dinù, hè divintata futile.
Accant’à mè, vecu una mosca, sola
Chì à tante altre mosche hè simile
Senza primuràssi di mè, ella vola
È smarisce di la mio vede, umile
In fatti ùn s’hè primurata di nunda
À tuttu serà ancu indifferente
Ùn hà capitu chì stu mondu s’affunda
Essendu cusì pocu intelligente
Ma almenu, pare felice da veru
Mi dumandu spessu s’è l’intelligenza
Ùn seria a mamma di l’addisperu
In stu mondu, imperu di suffrenza.
L’addisperu hè la peghja, la più forte
Di tutte le malatie di l’umanu
Hè cusì sinistra ch’è la malamorte
In l’omu sempre si stalla pianu pianu
Ùn aghju risposte à le mio questione
Chì sò meie dapoi un eternità
Serianu le mio interrugazione
Prove d’intellettu o di stupidità ?
Ùn a possu micca dì di manera sicura
Ùn a sò è mai ùn a saperaghju
Ma sò ch’ùn sò nunda in sta vita scura
È tandu perseguitu lu mio viaghju.
Ci aghju viaghjatu parechje ore
In ste cuntrate oghje d’anime prive
Ùn ci’era nimu in stu mondu chì more
È poche bestie à esse sempre vive
Vecu mosche, una farfalla, un topu
Un corbu, un’aciarta, è pò un prunu
Corcie ruvine d’un mondu senza scopu
Chì d’avvene ùn ne averà mancunu
Ma sò chì sò una ruvina anc’eu
Ùn ne seraghju mai troppu cuscente
Tuttu hè finitu in stu tempu reu
Ma marchju sempre in stu valle spiacente.
U ghjornu cala è mi vene a fame
Dapoi ore, a sete dinù, l’aghju
È sò stancu quante le mio spinte brame
Ma fin ch’o resisteraghju, marchjeraghju
Senza avvene, lu mio scopu finale
Firmerà sempre di ghjunghje à l’arburu
Chì per mè seria l’ultimu fanale
Forse più rè ch’è mè è ancu più puru
Seria ellu u solu rè verace
Rè di cio chì ferma d’un mondu squalitu
D’un mondu mortu, senza guerra ne pace
D’un mondu chì hè, per u sempre, finitu.

Cappellurossu- Stallatu

-
Numaru di missaghji: 659
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Età: 33
Lucalisazione: Probabilmente in Corsica
Re: Puesia [raccolta]
Sò u rè
Terza parte
Hè venuta l’alba di u terzu ghjornu
A notte hè compia, mi mettu arrittu
Aghju durmitu sempre in u frastornu
Nantu à a terra, tale un pruscrittu
È quella terra hè più ch’e tracambiata
Divintata un corpu novu, infamu
Una rubaccia grisgia è sfanfazzata
Chì s’assumiglia à un caldu catramu
Sta strania terra nova incarugnita
A trista figliola di a polluzione
Cosa cusì goffa è cusì culpita
Terra brutta puzzendu maledizzione.
Dopu à tanti strazii tandu m’arrizzu
Sempre hè cumpagna meia a stanchezza
Sò firmatu à mezu à u mullizzu
A vita hè a mio ultima ricchezza
Sò ch’ùn seraghju mai più ripusatu
Ancu puru dopu à avè durmitu
Ma ùn mi ricordu d’essemmi chjinatu
U viaghju mi paria infinitu
Pò mi sò svegliatu senza transizione
Senza capì quandu m’eru allungatu
Ma hè per mè cume una dannazione
Stu ricordu stranieru indilicatu.
Pocu mi face sta cunsiderazione
Chì ferma sempre longu lu mio caminu
Arrittu sò per a so prulungazione
Ùn possu ch’e seguità u mio destinu
Sempre stessu u paesaghju hè statu
Cusì sinistru u celu hè firmatu
U mondu hè per u sempre disulatu
È eiu mi ne fermu addisperatu
Tale un furesteru universale
Cume orfanellu d’un epica scorsa
Dopu à una catastrofa fatale
Ch’ùn hà più in a mente nisun risorsa.
Vecu chì tuttu hè firmatu listessu
Dopu à a cumpiera di u mio mondu
U tempu pare esse statu suppressu
Ùn ci hè nunda chì move in u circondu
U tempu u più supranu hè finitu
Tuttu ne hè duvintatu spampitivu
È à mezu à stu viotu stramurtitu
L’addisperu mi pare definitivu
Ùn ci hè più nunda, ne u Bè, ne u Male
Fermu solu à mezu à u prunaghju
Ùn ci hè più niente firmatu nurmale
È riprincipiu u mio longu viaghju.
Aghju sempre una fame terribile
A mio seta hè divintata atroce
Quantu a mio sorte hè miserabile
So u ghjoculu d’un destinu feroce
Nunda di manghjarecciu in u circondu
È per beie ùn vecu ch’e cusì pocu
Un acquaccia venendu d’un bassufondu
Chì corre à mezu à scoglii di focu
Attempu nera è ghjalla di culore
Amara, forse un velenu murtale
Ma ùn aghju più a scelta per ùn more
Per ghjunghje fin’à u mio scopu finale.
È dopu, pocu m’imprema a mio sorte
Ch’ella sia fatta di tante suffrenze
Ùn temu mancu nisun forma di morte
Chì smarite sò tutte le mio sperenze
Ma u mio caminu si perseguiterà
S’o campu, anderà cum’ellu anderà
Dopu, quandu l’ultima notte venerà
Tandu cun dilicatezza mi tumberà
Eccu tuttu cio ch’ella hè una vita
Fiume di lacrime, di disulazione
Per quessa, a morte hè una fughjita
Delivrenza dopu à l’espiazione
Cusì pudente hè u mio addisperu
Ma assai più forte a mio fiacchezza
Ùn cercu più ne u falsu ne u veru
Sò passatu aldilà di a tristezza
È lu mio viaghju hà riprincipiatu
Ch’ùn hà persu nunda di a so lunghezza
Fin’à u so termine cusì bramatu
Podasse quellu di a mio amarezza
Cuntinueghju fin’à l’ultimu passu
Fin ch’o ne averaghju sempre a forza
Senza cunosce a fine di stu chjassu
Fin ch’e a mio vita sia stata scorza.
Sopr’à mè, u celu hè grisgiu è ghjallu
Infestatu da sti nuli maladetti
Chì parenu esse mente di metallu
Immobili incù sti venti infetti
L’aria hè duvintatu caldu è fretu
Assufucante è attempu ghjalatu
Lu mio esse si ferma senza richetu
Ind’è stu mondu assurdu è malatu
Ci sò tanti misteri inspieghevuli
In sta fine di mondu chì m’hà dannatu
Allora pocu m’impremanu sti nuli
Tutt’hè straniu in stu mondu trafalatu.
Sò solu arrittu per l’ultime stonde
D’un universu cosmicu dighjà spentu
Cusì solu sò per l’ultime seconde
D’un tuttu chì si n’hè duvintatu nientu
Ùn vecu nimu per l’ultimi mumenti
D’un tempu latru chì s’hè finitu
D’una terra morta fra tanti spaventi
D’un avvene chì d’un colpu s’hè svanitu
Solu, forse ancu mortu incuscente
Ùn sò mancu, è mai a saperaghju
Ma a mio forza firma sempre valente
Fin ch’o u puderaghju, viaghjeraghju.
À u luntanu vecu qualche muntagne
Scuperte in cima d’una neva brutta
Ghjallastra da e punte à l’alpagne
Cusì goffa nant’à sta terra asciutta
Quella neva ghjalla, ancu da luntanu
Mi pare d’esse tossica da sicuru
Quantu hè tristu u spiritu umanu
Quand’u destinu si ne diventa scuru
Sta neva ghjallastra ùn hè naturale
Forse l’hè in l’infernu u più prufondu
Ma hè duvintata cosa nurmale
In stu mondu mortu duvintatu tondu.
Tant’anni u mondu hè statu malatu
Infrebbatu sfragellatu da l’umani
È da un spiritacciu invelenatu
Troppu forti eranu tutt’i so danni
Cusì longu u mondu era malatu
In ogni latu feritu marturiatu
Sempre di più si facia affanatu
Lazzu d’un chimericu tempu beatu
U mondu era troppu statu malatu
Ch’ellu si n’hè mortu tumbatu da l’omu
Chì tandu a vita li hà arrubbatu
S’accaparrendu tuttu lu so aromu.
U mondu si n’hè mortu dissanguinatu
D’una malafurtuna perseverente
È si n’hè mortu d’avè troppu campatu
Incù una razza cusì viulente
Oghje, tuttu hè ghjallu, tuttu hè grisgiu
Culori d’un apocalisse globale
Ùn ferma nunda in stu mondu di brisgiu
Nunda di bellu in stu statu finale
Eiu ci sò quì, è quì sempre caminu
Fin ch’e a mio tinta forza mi purterà
Seguitendu lu mio passu andarinu
Lu mio esse, fin’à l’ultimu, marchjerà.

Cocolitoferidea- Appuntamentistu Veru

-
Numaru di missaghji: 4424
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Lucalisazione: In cima di a mio Torra d'Avoriu

Re: Puesia [raccolta]
Innu Naziunale Gorgonuvese.
Versione spagnola, francesa, corsa è corsa.
Versione spagnola, francesa, corsa è corsa.
O mi Gorgonova,
Gorgonova, mi hermosa y dulce Nacion
Por ti estaria listo a morir
Si no muero antes cayendo
de tus costas escarpadas y agudas
Por ti no deseo que tus surcos
sean mojados del sangre de mis enemigos
porque' en ellos deseo plantar
solo la semilla del progreso y de la paz
y todo cuanto logra crecer
sobre a este risco apartado
en cuyo nada prolifera otro que la cabras
Y no quiero ser esclavo de nadie
hasta al termino de mi vida
Porque' mi solista deseo soy
Indipendencia y Libertad!.
O ma Gorgonova,
Gorgonova ma belle et douce Nation.
Pour toi je serais pret a' mourir
Si je ne meurs pas avant en tombant
de tes cotes escarpees et aigues.
Pour toi je ne desire pas que tes sillons
soient imbibes du sang de mes ennemis
parce qe'en eux je desire planter
seulement la graine du progres et de la paix
et tout ce qui reussit a' grandir
sur ce rocher perdu
dans le quel rien prolifere autre que les chevres
Et je ne veux pas etre esclave de personne
jusqu'a' la fin de ma vie
parce que mon seul desir sont
Independance et liberte'!.
O la meia Gorgonova
Bella è dolce Nazione
Per la to bandera nova
E per la to salvazione
Pronti à mora, apposta
S’ùn moremu micc’avanti
Caschendu di la to costa
Erta di scoglii strippenti.
Per i to solchi ùn bramu
Ch’elli fubbini tracarchi
Da sangue per balsamu
Mancu da sangui nemichi
Chì in elli vogliu piantà
A grana di u prugressu
Chi a pace vole cantà
Sempre cun disintaressu.
Piantà dinù vuleria
Tuttu cio chì pò riesce
Nant’à sta frachjuleria
Chì nant’à u scogliu cresce
Stu paese scunisciutu
Hè per sempr’in lu mio core
Se nund’ùn n’hè mai’esciutu
Per ellu bramu di more.
Riccusu ogni catena
Finch’e dura la mio vita
Senza schjavitù, sumena
Una strada infinita
Aldilà di a lagnanza
Ci hè per mè a verità
Chjamata indipendenza
E ancu dinù libertà..
O Gorgonova mia,
Gorgonova, mia bedda è dolce Nazione.
Pè tè seria prontu à more
S’o ùn moru nanzu,
fallendu di e tò coste strapicchiate è erte
Pè tè eiu ùn bramu ch’è i to solchi
Sienu incicciati da u sangue di i mi mimichi
Perché dentru à elli desideru piantà
U seme di u prugressu e di a pace
E tuttu quantu riusce à cresce
Supr’à ‘stu panculu perdutu
In u quale prulificanu nunda altru ch’è e zighe (capre)
E ùn vogliu esse schjavu di nimu
Finu à a fine di a mio vita
Perché u mio solu attichju sò
Indipendenza è Libertà!

Cocolitoferidea- Appuntamentistu Veru

-
Numaru di missaghji: 4424
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Lucalisazione: In cima di a mio Torra d'Avoriu

Re: Puesia [raccolta]
Sò u rè
Quatresima parte
U quatresimu ghjornu hè accadutu
Podasse ellu serà lu mio ultimu
Ma in stu mondu per u sempre cadutu
U tempu ùn passa mancu più infimu
Mi mettu arrittu senza più sperenza
In un luce bughju ormai nurmale
U mio laziu hè diventatu assenza
L’addisperu hè avà abituale
Soffia un ventu nant’à a terra lecca
Ventu spavintosu ne caldu ne fretu
Hè una buriana sputrita è secca
Anonima murtale fra u listretu.
Mi discetu più famitonu ch’e mai
È stancu cume ùn u sò mai statu
U più duru hè ch’o sò chì fra sti guai
Sempre peghju diventerà lu mio fiatu
Lazzu di vede sempre e stesse cose
Di prununcià sempre e stesse parole
Chì parenu à stu mondu fattu spose
Dopu lampatu u bene in e fole
U scambiamentu hè per sempre smaritu
L’universu hè avà impruducivu
Chì tuttu hè mortu, tuttu hè finitu
È sò u solu à firmà sempre vivu.
Seria ora ch’infine mi chjinessi
Ora ch’ella si cumpiessi a mio vita
Cusì calata in stu campà d’eccessi
Chì ogni cosa sia propiu finita
Eu, l’ultimu omu nant’à sta terra
Arrittu, tale un ultimu simbulu
Ultimu brisgiu arrittu in a serra
Sò l’ultimu sott’à stu sole bambulu
È puru sò propiu ch’ùn sò micca solu
À mezu à quellu celu snaturatu
Di sta terra, forse l’ultimu figliolu
Sott’à stu campà sfragigu è malatu.
Chì à mezu à stu globu divastatu
Ci ferma quell’arburu cusì luntanu
Ch’è di tuccàllu m’era propiu ghjuratu
Ante a fine di u mio campà vanu
Per ùn more solu è miserevule
Per ùn more vigliaccu è smarnalitu
Senza ghjunghje à stu scopu bramevule
L’arburone quallà cusì insuperbitu
Attempu cusì vicinu è luntanu
Scopu ultimu, andà, vede, pò more
È pò more, l’ultimu sonniu umanu
È tandu si spenghjeria lu mio core.
Tandu ùn sò induve mi n’anderia
Puru aghju una sola sicurezza
A sò chì l’eternità dolce seria
Dop’à a morte morta di l’incertezza
Hè l’ultima cerca di l’ultimu omu
Serà puru la mio ultima missione
Mi piaceria ch’ella ebbi l’aromu
Per lu mio esse d’una curunazione
U mio longu viaghju u perseguita
À mez’à stu mondu mortu in ruvina
Ancu la mio raghjone si n’hè svanita
Ùn sò cosa sò fra tutta sta pulvina.
Ùn sò cosa facciu rittu in u niente
Ùn sò mancu perchè sò sopravivente
Ùn sò perchè sò eiu sempre cuscente
Solu in quellu disertu avvinghjente
Ci seria una raghjone suprana
O solu un capricciu di a furtuna
Gattiva furtuna ch’e quella umana
Cusì strania è puru cusì cumuna
Ma solu l’Unicu pò capisce tuttu
Sò chì eiu mai ùn a saperaghju
Tristu, maladettu, povaru è bruttu
Fin’à u termine mi ne firmeraghju.
In stu mondu u caminu si seguita
Più mortu ch’e eri, menu ch’e dumane
A vita anc’ella mi pare finita
Ùn vecu mancu una mosca avane
S’hè piantatu di fiscà ancu lu ventu
Ùn vecu da veru più nunda di vivu
In stu mondu duve regna u spaventu
Un atmusfera di casticu pisivu
Segnu ch’ellu hà tombu tuttu u niente
Ancu cio chì avia sopravissutu
Ùn ferma propiu più ch’e mè veramente
Eiu l’ultimu in stu mondu cadutu.
Seria ora ch’e tuttu si cumpiessi
U mio tempu ùn hà ch’e troppu duratu
Ella hè ghjunta l’ora ch’o mi n’andessi
Ùn aghju ch’e assai troppu parlatu
Lazzu sò d’avè cusì troppu pinsatu
Ùn bramu ch’e di piantà le mio suffrenze
È puru s’e lu mio sperà hè passatu
Quantu bramu di tene sempre sperenze
Sempre di più, di l’ultimu, m’avvicinu
Di u scopu, vicinu sò divintatu
S’hà da finisce oghje u mio destinu
Sentu bè chì u mio tempu hè passatu.
Prugressivamente, eiu m’avvicinu
Di l’arburu maestosu è valente
Ultima putenza, ultimu cunfinu
Di lu mio universu cusì dulente
Sò chì s’hà da compie oghje a mio vita
Chì passu avà e mio ultime stonde
È s’annega a mio vulintà culpita
Possu cuntà e mio ultime seconde
Dopu à mè tuttu si perseguiterà
O forse chì tuttu serà annientitu
Ma què mai u mio esse a saperà
M’avvicinu muriente è stramurtitu.
È li mio ochji s’infiaranu, ardenti
Vecu, sò aspettatu sott’à l’arburu
Una dona, chì annega i mio pienti
Cheta è degna in stu rughjone scuru
Fiera è ritta, m’aspetta surridente
Dubbitàne m’hè propiu impussibule
Ùn aghju più nisun forza illudente
Ma rivolta lu mio core da l’imbule
Serà u spechju d’una sperenza nova
O una strania illusione crudella ?
Ùn a sò ; cumu avène una prova ?
Ma m’hà incesu in mente una stella.
Cume una lumera di nova vita
O quant’ellu hè bonu di pudè crede
Chì a sperenza ùn hè morta svanita
Chì vene l’alba è ch’o a possu vede
Sempre di più, d’ella eiu m’avvicinu
Ella m’aspetta surridente, felice
U mondu ùn hè più goffu è lesinu
Ùn ci vecu più nunda chì mi disdice
Mi pare sfarente ma hè sempre stessu
Ci ferma quantunque un pocu di bene
Da stu mondu, quante u male, annessu
À mezu à tante ruvine d’avvene.
Ghjuntu sott’à l’arburu venerabile
Ùn parlemu micca, ùn ci hè bisognu
Fighjulendu u so visu amabile
Sentu compiessi o avviàssi un sonniu
Hè ghjunta l’ora, a fine di a fine
Senza manc’un rimore, ci imbracciemu
Tra la mio fine di mondu in pulvine
Tuttu hà da scambià, tuttu scambieremu
Oghje, in stu mare di divastazione
Fra tamantu brisgiu è fra a pulvina
Fra l’addisperu ch’o cridia maione
L’ultimu rè hà trovu una regina.

Cocolitoferidea- Appuntamentistu Veru

-
Numaru di missaghji: 4424
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Lucalisazione: In cima di a mio Torra d'Avoriu

Re: Puesia [raccolta]
Sò u rè
Sò divintatu rè di lu mio paese
Di què, almenu ne sò propiu sicuru
Hè accadutu quist’annu, questu mese
Quandu lu campà hè divintatu scuru
In ruvine hè cascatu lu rughjone
Annientita pare la terra intera
Mai ùn cunnosceraghju la raghjone
Di sta distruzzione peghja ch’una guerra
Eri, tuttu què era sempre nurmale
Firmava sempre listessu lu circoncu
Oghje mi pare scatenatu lu male
Purtendu divastazione à lu mondu.
Ùn mi ferma ch’è lu mio sguardu pudente
Per fighjà li cunfini di l’orizonte
Tandu mi vene un lamentu ardente
Ch’o bramu di vede francà ogni monte
Tuttu cio ch’o cunniscia hè smaritu
È soffia un ventu di disulazione
Tuttu cio chì era meiu s’hè svanitu
Ùn ferma ch’è la mio imaginazione
Solu arritt’à mez’à quelle ruvine
Di cio ch’ùn serà mai più una cità
Tandu feghju sopr’à monti è culline
Cunfini di lu reame immensità.
Di quellu reame, u rè socu eu
Dapoi ch’o mi sò svegliatu sta mane
Ùn aghju nisun currona per truffeu
Ma sò rè di stu reame senza pane
In giru à mè sentu’un muscu attroce
D’un mondu divintatu cadavericu
U rughjone puzza la morte feroce
In u quale ùn vecu nisun amicu
I vivi parenu esse tutti morti
È mi pare d’esse l’ultimu umanu
I puteri malefichi, cusì forti
Anu tuttu annegatu in l’affanu.
U mio reame mi pare senza fine
Fattu di rumenzule è di fracassu
Un disertu fattu di tante ruvine
D’una vita ch’ùn hà francatu lu passu
Tante case è tante cità fallate
In stu paesaghju apocalitticu
Tutte ste vite morte d’ùn esse nate
È pò eiu, lu sopravivu unicu
Quasi tutti l’arburi si sò truncati
Ci ferma pocu di sta vita smarita
Sò solu chì tutti sì ne sò andati
Lu mio reame di bellezza fughjita.
Più nunda d’arrittu, di bè è di bellu
Solu ci’hè lu mio esse addisperatu
Podasse serà dighjà mortu anc’ellu
Ùn sò mancu s’o aghju sempre un fiatu
Ma vivu o mortu, nunda ùn mi face
Solu importa ch’o fussi quì firmatu
In lu mio reame chì manc’ùn mi piace
L’aria, irrespirabile pulveratu
Puzza lu muscu di la morte infama
Micca quella di la pace’è lu riposu
Ma quella viulente, senza anima
Un purgatoriu repugnante odiosu.
Hè cusì ch’ella hè la mio realità
Tale un infernu di solitutine
D’afflettu, d’addisperu per l’umanità
Lu mio reame hè tuttu di pulvine
In ruvine lu mio locu hè cascatu
Li muri in terra si ne sò fallati
Tale testimonii d’un campà amatu
Certi arritti degni sò sempre stati
Ci aghju ancu trovu una careca
Sempre sanna cume sfidendu l’abimu
Tronu falsu ch’è lu destinu m’arreca
Sò divintatu rè ch’ùn ferma più nimu.
Vecu una bucertula chì camina
Chì ella dinù si n’hè firmata viva
Malgratu sta distruzzione assassina
Chì corre, corre, è si ne và, furtiva
Forse d’un intelligenza superiore
Si ne scappa luntanu è spenserata
Ùn pensa à l’universale orrore
Chì hà annientitu tutta la cuntrata
Chjappàlla per mè, averiu pussutu
Un pocu di carne per ùn stà dighjunu
Ma pigliàlla, ùn aghju micca vulsutu
Lu nostru destinu ùn serà cummunu.
Tandu feghju luntanu, quelli palazzi
Chì sò oghje cumplettamente distrutti
Eri li simboli di tutti li squazzi
Sò divintati avà cume asciutti
Tandu cusì carchi di mille bellezze
Oghje per u sempre si ne sò cascati
Intornu ci ghjacenu qualche richezze
Ultimi resti à caternu lampati
Ancu a putenza ùn hè immurtale
Ogni putere umanu hè illusoriu
Si svanisce u valore materiale
Ch’ùn hè oramai ch’un bè pruvisoriu
Guardu lu celu, sopr’à mè, nivulatu
Ch’ùn hè più segnu di nisun timpurale
Cun quelli nuli d’un ghjallu snaturatu
O ancu forse d’un rossu anurmale
Ma di sti stranii nuli ùn piove micca
Hè perchè d’acqua sti nuli sò sfurniti
Nant’à sta corcia terra chì sì trasicca
Ùn pioverà più ; i tempi sò finiti
La terra mai più ùn riverdiscerà
Lu mondu vechju hè mortu per l’umanu
Forse a terra, un ghjornu, rinascerà
Ma quellu ghjornu ferma sempre luntanu.
Spenghju lu mio sguardu divintatu lazzu
Cuscentu sò di duvè fà un viaghju
À mez’à tuttu lu mio reame pazzu
Reame in ruvine è petricaghju
Marchjà à mez’à un disertu sputritu
Fracassu, addisperu, disulazione
Fattu di fulena, d’un esse smaritu
Duve morta hè la civilisazione
Sentu un silenziu di fine di mondu
Dop’à la fine di lu tempu cosmicu
Silenziu di morte in tutt’u circondu
Un silenziu tarribile è nemicu.
Ci vurria ch’o u fessi stu viaghju
Micca per suddisfà lu mio piaceru
Ellu hè smaritu di stu mondu laghju
Ma per rializà un scopu sinceru
Micca di custruisce un mondu novu
Chì mai ùn ne averaghju la forza
Ùn u sì pò fà in st’universu rovu
Ma per truvà in mè un antra risorza
Per a necessità di circà, di truvà
Di circà è di truvà altre anime
Altre anime, circàlle devu pruvà
Attempu altri rè è altre vittime.
Tandu infine mi rimettu arrittu
Alzu lu capu è vecu un acellu
Indistintu, altu, luntanu è fittu
Chì vola cusì veloce in u celu
Forse hè falcu, accula o altore
Ma sò sicuru ch’ellu hè rè anc’ellu
Più pudente, più graziosu cun splendore
Da sicuru più felice ch’è mè, ellu
Tandu tuttu s’annega senza murmoriu
La notte venendu m’addurmenteraghju
Sopr’à lu mio corciu tronu illusoriu
Dumane è pò dopu viaghjeraghju.
Quandu u lindumane mi sò svegliatu
L’aurora ùn era micca venuta
Nivulosu lu celu era firmatu
Forse l’alba hè per u sempre partuta
U celu hè di culore ghjallu-grisgiu
Culore di polvara è di plutoniu
Gattivu culore natu di lu brisgiu
Di a polluzione tristu testimoniu
Ch’ùn ci porta ch’è disgrazia è sfracellu
Per tuttu è per mè, sempre cusì solu
Sempre sperendu, sempre cusì ribellu
À mez’à stu mondu divintatu dolu.
Lu mio sguardu si spassighja dapertuttu
Bramendu l’orma d’una vita smarita
D’un sopravivu in stu mondu distruttu
D’una vita quant’è mè, quì è ferita
Ma ùn vecu nunda in stu mondu viotu
Ùn ci’hè ch’è niente è solu sò firmatu
Tal’un testimoniu di l’ultimu motu
Durmendu sopr’à lu mio tronu sò statu
Firmata arritta, hè l’ultima cosa
Chì mi ferma di quellu mondu anzianu
Dopu à sta catastrofa tenebrosa
Chì hà fattu di mè l’ultimu guardianu.
Sò dighjunu dapoi un eternità
Ùn sò quantu tempu puderaghju tene
Ma m’importa pocu in sta realità
Cosa vale a vita chì m’appartene
Tandu vecu la trista piaghja luntana
Grisgia di bughju, nera di distruzzione
Impulverata, calma, diserta, piana
Senza manc’un solu fiatu d’emuzione
Troppu lazzu per pinsà à le mio pene
À lu mio esse ch’ùn hà nisun valore
Solu mi primureghju di quell’avvene
D’una terra dopu à tamant’orrore.
Pò tandu, luntanu, vecu un arburu
Chì quant’e mè hè solu è sempr’arrittu
Ma chì maestosu in stu mondu scuru
Hè cume un lume per l’omu scunfittu
L’arburone luntanu ùn hè feritu
Hà resistitu à cio chì s’hè passatu
À l’età chì, ùn sò cumu, s’hè finitu
Macellu chì hà tuttu arruvinatu
D’una manera chì ferma scunnisciuta
À lu mio esse ch’ùn vole ne pò fughje
Armaggedon, hè sicuru, hè venuta
Ùn temu più nunda in ste terre bughje.
Sò l’ultimu rè, ancu senza currona
Ch’ùn hà più nunda à fà nant’à sta terra
Chì ormai ùn vole più nisun sprona
Per sempre firmà arrittu in sta guerra
Firmàmmi quì seria lu più simplice
Cusì m’addurmenteria in stu locu
Aspettendu la morte cusì felice
Chetu è serenu per lu mio abrocu
Tandu per u sempre mi svanisceria
Lascendu stu mondu divintatu pazzu
In l’etere divinu mi n’anderia
Lascendu quì lu mio corpu cusì lazzu.
Puru tandu mi sò torna arrizzatu
Ne aghju avutu vulintà è forza
Puru tandu mi sò propiu discitatu
Ne tenia sempre in mè la risorza
È pò tandu qualchi passi aghju fattu
Per vede s’o ne era sempre capace
Ancu stancu è sfiatatu ne sò attu
Hè a prova ch’o fermu sempre tenace
Una bona nutizia seria statu
S’ell’esistessinu sempre Bè è Male
Ma in stu mondu mortu è disulatu
Ùn ci hè più bellu, goffu è nurmale.
Tandu aghju principiatu qualchi passi
È pò dopu à marchjà mi sò rimessu
M’alluntanu di li mio lochi scunquassi
Ruvine di cio chì fù lu mio pusessu
M’alluntanu prestu di le mio ruvine
Ruvine di cio chì era la mio vita
Cume per esurcizà le mio suffine
D’un campà cortu cume un accendita
È mi ne vò per u sempre di stu locu
Lascenducci la mio careca arritta
Tale un vagabondu cecu è ciocu
Mi ne vò per ùn accità la scunfitta.
È mi ne vò, versu l’arburu viaghju
Mi pare d’esse la sola suluzione
Chì sempre versu lu vivu anderaghju
Nant’à u dopu ùn mi pongu questione
A vita hè una vera sbancalata
Hè cusì dapoi sempre è per tutti
A morte hè una puttana malata
Chì, à l’ultimu, ci rende tutti mutti
È trà ste duie surelle maladette
A scelta spessu pare impussibile
Puru nant’à ste terre oghje abiette
Ella dinù, hè divintata futile.
Accant’à mè, vecu una mosca, sola
Chì à tante altre mosche hè simile
Senza primuràssi di mè, ella vola
È smarisce di la mio vede, umile
In fatti ùn s’hè primurata di nunda
À tuttu serà ancu indifferente
Ùn hà capitu chì stu mondu s’affunda
Essendu cusì pocu intelligente
Ma almenu, pare felice da veru
Mi dumandu spessu s’è l’intelligenza
Ùn seria a mamma di l’addisperu
In stu mondu, imperu di suffrenza.
L’addisperu hè la peghja, la più forte
Di tutte le malatie di l’umanu
Hè cusì sinistra ch’è la malamorte
In l’omu sempre si stalla pianu pianu
Ùn aghju risposte à le mio questione
Chì sò meie dapoi un eternità
Serianu le mio interrugazione
Prove d’intellettu o di stupidità ?
Ùn a possu micca dì di manera sicura
Ùn a sò è mai ùn a saperaghju
Ma sò ch’ùn sò nunda in sta vita scura
È tandu perseguitu lu mio viaghju.
Ci aghju viaghjatu parechje ore
In ste cuntrate oghje d’anime prive
Ùn ci’era nimu in stu mondu chì more
È poche bestie à esse sempre vive
Vecu mosche, una farfalla, un topu
Un corbu, un’aciarta, è pò un prunu
Corcie ruvine d’un mondu senza scopu
Chì d’avvene ùn ne averà mancunu
Ma sò chì sò una ruvina anc’eu
Ùn ne seraghju mai troppu cuscente
Tuttu hè finitu in stu tempu reu
Ma marchju sempre in stu valle spiacente.
U ghjornu cala è mi vene a fame
Dapoi ore, a sete dinù, l’aghju
È sò stancu quante le mio spinte brame
Ma fin ch’o resisteraghju, marchjeraghju
Senza avvene, lu mio scopu finale
Firmerà sempre di ghjunghje à l’arburu
Chì per mè seria l’ultimu fanale
Forse più rè ch’è mè è ancu più puru
Seria ellu u solu rè verace
Rè di cio chì ferma d’un mondu squalitu
D’un mondu mortu, senza guerra ne pace
D’un mondu chì hè, per u sempre, finitu.
Hè venuta l’alba di u terzu ghjornu
A notte hè compia, mi mettu arrittu
Aghju durmitu sempre in u frastornu
Nantu à a terra, tale un pruscrittu
È quella terra hè più ch’e tracambiata
Divintata un corpu novu, infamu
Una rubaccia grisgia è sfanfazzata
Chì s’assumiglia à un caldu catramu
Sta strania terra nova incarugnita
A trista figliola di a polluzione
Cosa cusì goffa è cusì culpita
Terra brutta puzzendu maledizzione.
Dopu à tanti strazii tandu m’arrizzu
Sempre hè cumpagna meia a stanchezza
Sò firmatu à mezu à u mullizzu
A vita hè a mio ultima ricchezza
Sò ch’ùn seraghju mai più ripusatu
Ancu puru dopu à avè durmitu
Ma ùn mi ricordu d’essemmi chjinatu
U viaghju mi paria infinitu
Pò mi sò svegliatu senza transizione
Senza capì quandu m’eru allungatu
Ma hè per mè cume una dannazione
Stu ricordu stranieru indilicatu.
Pocu mi face sta cunsiderazione
Chì ferma sempre longu lu mio caminu
Arrittu sò per a so prulungazione
Ùn possu ch’e seguità u mio destinu
Sempre stessu u paesaghju hè statu
Cusì sinistru u celu hè firmatu
U mondu hè per u sempre disulatu
È eiu mi ne fermu addisperatu
Tale un furesteru universale
Cume orfanellu d’un epica scorsa
Dopu à una catastrofa fatale
Ch’ùn hà più in a mente nisun risorsa.
Vecu chì tuttu hè firmatu listessu
Dopu à a cumpiera di u mio mondu
U tempu pare esse statu suppressu
Ùn ci hè nunda chì move in u circondu
U tempu u più supranu hè finitu
Tuttu ne hè duvintatu spampitivu
È à mezu à stu viotu stramurtitu
L’addisperu mi pare definitivu
Ùn ci hè più nunda, ne u Bè, ne u Male
Fermu solu à mezu à u prunaghju
Ùn ci hè più niente firmatu nurmale
È riprincipiu u mio longu viaghju.
Aghju sempre una fame terribile
A mio seta hè divintata atroce
Quantu a mio sorte hè miserabile
So u ghjoculu d’un destinu feroce
Nunda di manghjarecciu in u circondu
È per beie ùn vecu ch’e cusì pocu
Un acquaccia venendu d’un bassufondu
Chì corre à mezu à scoglii di focu
Attempu nera è ghjalla di culore
Amara, forse un velenu murtale
Ma ùn aghju più a scelta per ùn more
Per ghjunghje fin’à u mio scopu finale.
È dopu, pocu m’imprema a mio sorte
Ch’ella sia fatta di tante suffrenze
Ùn temu mancu nisun forma di morte
Chì smarite sò tutte le mio sperenze
Ma u mio caminu si perseguiterà
S’o campu, anderà cum’ellu anderà
Dopu, quandu l’ultima notte venerà
Tandu cun dilicatezza mi tumberà
Eccu tuttu cio ch’ella hè una vita
Fiume di lacrime, di disulazione
Per quessa, a morte hè una fughjita
Delivrenza dopu à l’espiazione
Cusì pudente hè u mio addisperu
Ma assai più forte a mio fiacchezza
Ùn cercu più ne u falsu ne u veru
Sò passatu aldilà di a tristezza
È lu mio viaghju hà riprincipiatu
Ch’ùn hà persu nunda di a so lunghezza
Fin’à u so termine cusì bramatu
Podasse quellu di a mio amarezza
Cuntinueghju fin’à l’ultimu passu
Fin ch’o ne averaghju sempre a forza
Senza cunosce a fine di stu chjassu
Fin ch’e a mio vita sia stata scorza.
Sopr’à mè, u celu hè grisgiu è ghjallu
Infestatu da sti nuli maladetti
Chì parenu esse mente di metallu
Immobili incù sti venti infetti
L’aria hè duvintatu caldu è fretu
Assufucante è attempu ghjalatu
Lu mio esse si ferma senza richetu
Ind’è stu mondu assurdu è malatu
Ci sò tanti misteri inspieghevuli
In sta fine di mondu chì m’hà dannatu
Allora pocu m’impremanu sti nuli
Tutt’hè straniu in stu mondu trafalatu.
Sò solu arrittu per l’ultime stonde
D’un universu cosmicu dighjà spentu
Cusì solu sò per l’ultime seconde
D’un tuttu chì si n’hè duvintatu nientu
Ùn vecu nimu per l’ultimi mumenti
D’un tempu latru chì s’hè finitu
D’una terra morta fra tanti spaventi
D’un avvene chì d’un colpu s’hè svanitu
Solu, forse ancu mortu incuscente
Ùn sò mancu, è mai a saperaghju
Ma a mio forza firma sempre valente
Fin ch’o u puderaghju, viaghjeraghju.
À u luntanu vecu qualche muntagne
Scuperte in cima d’una neva brutta
Ghjallastra da e punte à l’alpagne
Cusì goffa nant’à sta terra asciutta
Quella neva ghjalla, ancu da luntanu
Mi pare d’esse tossica da sicuru
Quantu hè tristu u spiritu umanu
Quand’u destinu si ne diventa scuru
Sta neva ghjallastra ùn hè naturale
Forse l’hè in l’infernu u più prufondu
Ma hè duvintata cosa nurmale
In stu mondu mortu duvintatu tondu.
Tant’anni u mondu hè statu malatu
Infrebbatu sfragellatu da l’umani
È da un spiritacciu invelenatu
Troppu forti eranu tutt’i so danni
Cusì longu u mondu era malatu
In ogni latu feritu marturiatu
Sempre di più si facia affanatu
Lazzu d’un chimericu tempu beatu
U mondu era troppu statu malatu
Ch’ellu si n’hè mortu tumbatu da l’omu
Chì tandu a vita li hà arrubbatu
S’accaparrendu tuttu lu so aromu.
U mondu si n’hè mortu dissanguinatu
D’una malafurtuna perseverente
È si n’hè mortu d’avè troppu campatu
Incù una razza cusì viulente
Oghje, tuttu hè ghjallu, tuttu hè grisgiu
Culori d’un apocalisse globale
Ùn ferma nunda in stu mondu di brisgiu
Nunda di bellu in stu statu finale
Eiu ci sò quì, è quì sempre caminu
Fin ch’e a mio tinta forza mi purterà
Seguitendu lu mio passu andarinu
Lu mio esse, fin’à l’ultimu, marchjerà.
U quatresimu ghjornu hè accadutu
Podasse ellu serà lu mio ultimu
Ma in stu mondu per u sempre cadutu
U tempu ùn passa mancu più infimu
Mi mettu arrittu senza più sperenza
In un luce bughju ormai nurmale
U mio laziu hè diventatu assenza
L’addisperu hè avà abituale
Soffia un ventu nant’à a terra lecca
Ventu spavintosu ne caldu ne fretu
Hè una buriana sputrita è secca
Anonima murtale fra u listretu.
Mi discetu più famitonu ch’e mai
È stancu cume ùn u sò mai statu
U più duru hè ch’o sò chì fra sti guai
Sempre peghju diventerà lu mio fiatu
Lazzu di vede sempre e stesse cose
Di prununcià sempre e stesse parole
Chì parenu à stu mondu fattu spose
Dopu lampatu u bene in e fole
U scambiamentu hè per sempre smaritu
L’universu hè avà impruducivu
Chì tuttu hè mortu, tuttu hè finitu
È sò u solu à firmà sempre vivu.
Seria ora ch’infine mi chjinessi
Ora ch’ella si cumpiessi a mio vita
Cusì calata in stu campà d’eccessi
Chì ogni cosa sia propiu finita
Eu, l’ultimu omu nant’à sta terra
Arrittu, tale un ultimu simbulu
Ultimu brisgiu arrittu in a serra
Sò l’ultimu sott’à stu sole bambulu
È puru sò propiu ch’ùn sò micca solu
À mezu à quellu celu snaturatu
Di sta terra, forse l’ultimu figliolu
Sott’à stu campà sfragigu è malatu.
Chì à mezu à stu globu divastatu
Ci ferma quell’arburu cusì luntanu
Ch’è di tuccàllu m’era propiu ghjuratu
Ante a fine di u mio campà vanu
Per ùn more solu è miserevule
Per ùn more vigliaccu è smarnalitu
Senza ghjunghje à stu scopu bramevule
L’arburone quallà cusì insuperbitu
Attempu cusì vicinu è luntanu
Scopu ultimu, andà, vede, pò more
È pò more, l’ultimu sonniu umanu
È tandu si spenghjeria lu mio core.
Tandu ùn sò induve mi n’anderia
Puru aghju una sola sicurezza
A sò chì l’eternità dolce seria
Dop’à a morte morta di l’incertezza
Hè l’ultima cerca di l’ultimu omu
Serà puru la mio ultima missione
Mi piaceria ch’ella ebbi l’aromu
Per lu mio esse d’una curunazione
U mio longu viaghju u perseguita
À mez’à stu mondu mortu in ruvina
Ancu la mio raghjone si n’hè svanita
Ùn sò cosa sò fra tutta sta pulvina.
Ùn sò cosa facciu rittu in u niente
Ùn sò mancu perchè sò sopravivente
Ùn sò perchè sò eiu sempre cuscente
Solu in quellu disertu avvinghjente
Ci seria una raghjone suprana
O solu un capricciu di a furtuna
Gattiva furtuna ch’e quella umana
Cusì strania è puru cusì cumuna
Ma solu l’Unicu pò capisce tuttu
Sò chì eiu mai ùn a saperaghju
Tristu, maladettu, povaru è bruttu
Fin’à u termine mi ne firmeraghju.
In stu mondu u caminu si seguita
Più mortu ch’e eri, menu ch’e dumane
A vita anc’ella mi pare finita
Ùn vecu mancu una mosca avane
S’hè piantatu di fiscà ancu lu ventu
Ùn vecu da veru più nunda di vivu
In stu mondu duve regna u spaventu
Un atmusfera di casticu pisivu
Segnu ch’ellu hà tombu tuttu u niente
Ancu cio chì avia sopravissutu
Ùn ferma propiu più ch’e mè veramente
Eiu l’ultimu in stu mondu cadutu.
Seria ora ch’e tuttu si cumpiessi
U mio tempu ùn hà ch’e troppu duratu
Ella hè ghjunta l’ora ch’o mi n’andessi
Ùn aghju ch’e assai troppu parlatu
Lazzu sò d’avè cusì troppu pinsatu
Ùn bramu ch’e di piantà le mio suffrenze
È puru s’e lu mio sperà hè passatu
Quantu bramu di tene sempre sperenze
Sempre di più, di l’ultimu, m’avvicinu
Di u scopu, vicinu sò divintatu
S’hà da finisce oghje u mio destinu
Sentu bè chì u mio tempu hè passatu.
Prugressivamente, eiu m’avvicinu
Di l’arburu maestosu è valente
Ultima putenza, ultimu cunfinu
Di lu mio universu cusì dulente
Sò chì s’hà da compie oghje a mio vita
Chì passu avà e mio ultime stonde
È s’annega a mio vulintà culpita
Possu cuntà e mio ultime seconde
Dopu à mè tuttu si perseguiterà
O forse chì tuttu serà annientitu
Ma què mai u mio esse a saperà
M’avvicinu muriente è stramurtitu.
È li mio ochji s’infiaranu, ardenti
Vecu, sò aspettatu sott’à l’arburu
Una dona, chì annega i mio pienti
Cheta è degna in stu rughjone scuru
Fiera è ritta, m’aspetta surridente
Dubbitàne m’hè propiu impussibule
Ùn aghju più nisun forza illudente
Ma rivolta lu mio core da l’imbule
Serà u spechju d’una sperenza nova
O una strania illusione crudella ?
Ùn a sò ; cumu avène una prova ?
Ma m’hà incesu in mente una stella.
Cume una lumera di nova vita
O quant’ellu hè bonu di pudè crede
Chì a sperenza ùn hè morta svanita
Chì vene l’alba è ch’o a possu vede
Sempre di più, d’ella eiu m’avvicinu
Ella m’aspetta surridente, felice
U mondu ùn hè più goffu è lesinu
Ùn ci vecu più nunda chì mi disdice
Mi pare sfarente ma hè sempre stessu
Ci ferma quantunque un pocu di bene
Da stu mondu, quante u male, annessu
À mezu à tante ruvine d’avvene.
Ghjuntu sott’à l’arburu venerabile
Ùn parlemu micca, ùn ci hè bisognu
Fighjulendu u so visu amabile
Sentu compiessi o avviàssi un sonniu
Hè ghjunta l’ora, a fine di a fine
Senza manc’un rimore, ci imbracciemu
Tra la mio fine di mondu in pulvine
Tuttu hà da scambià, tuttu scambieremu
Oghje, in stu mare di divastazione
Fra tamantu brisgiu è fra a pulvina
Fra l’addisperu ch’o cridia maione
L’ultimu rè hà trovu una regina.

Cocolitoferidea- Appuntamentistu Veru

-
Numaru di missaghji: 4424
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Lucalisazione: In cima di a mio Torra d'Avoriu

Re: Puesia [raccolta]
Puesia appocalitticca
Venerà e piogge dolce e l'odore di a terra
e i cerchji di rundinelle stridulendu ind'u celu
ranochje a i pozzi chi canteranu a notte
e prugne salvàtiche palpitendu di bianchezza
pettirussi enfiendu e so piume di focu
fischjeranu a passatempu incucculatu nant'à i chjudendi
E nisunu saperà nunda di a guerra chi face rabbia
nisunu ùn s'inchieterà quandu venerà a fine
nisunu s'annoierà ch'ellu sia arburu ò acellu
di vede sterminatu sin'à a l'ultimu omu
e chi u veranu ellu listessu in discitàssi a l'alba
suspetterà micca a nostra eterna assenza

Cocolitoferidea- Appuntamentistu Veru

-
Numaru di missaghji: 4424
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Lucalisazione: In cima di a mio Torra d'Avoriu

Re: Puesia [raccolta]
Puesia appocalittica
Ci seranu dolce piosse
Cun u muscu di a terra
Cun tutte e forze mosse
D’una serenità vera.
È chjerchji di rundinelle
Stridulendu in u celu
Parendu strappà e stelle
Poste nant’à quellu velu.
Ranochje in e so pozze
Chì di notte canteranu
E rinuvelate nozze
Di natura in veranu.
Pò a prugna salvatica
Palpitante di biancore
In terra arradicata
Esalterà lu s’amore.
I pettirossi enfiendu
I piumami infiarati
Fischeranu ridendu
Nant’à mitile perchjati.
Nimu ùn saperà niente
Di a guerra chì s’infura
Sta guerra cusì ardente
Ma ultima è sicura.
Nimu ùn si n’inchieterà
Quandu a fine venerà
Ch’è u fraiu si stancherà
È chì l’osa finiscerà.
Nim’ùn serà spavintatu
In a vita di l’attondu
Di vede esterminatu
Ogni omu di u mondu.
Ellu stessu u veranu
Sveglierà un alba nova
Sbarazzata da l’affanu
In felicità ritrova.
Manc’ellu ùn indizierà
In quella magnificenza
U tempu chì s’apprunterà
A nostra etern’assenza.

Cocolitoferidea- Appuntamentistu Veru

-
Numaru di missaghji: 4424
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Lucalisazione: In cima di a mio Torra d'Avoriu

Re: Puesia [raccolta]
E femine volenu solu svagàssi
Mi ne rientru in casa
In a luce matinale
Mamma mi dice sta frasa :
« Trovi ch’ella hè nurmale ?
O Mà, Mamma cusì cara
Ùn sò cusì furtunata
Ùn sia tantu amara
Solu hè una risata
È sai chì e femine
Volenu solu svagàssi
Sicuru chì e femine
Volenu ghjustu campàssi.
U telefonu risona
À mezu à a mio notte
Sentu Babbu chì briona :
« A to vita hè dirotte ! »
O Bà, Babbu tan amatu
Ùn ti facci tal’pinseri
Chì u primu sì firmatu
Ùn ci hè nisun misteri
Ma volenu e femine
Ghjust’un palmu d’allegria
Iè, volenu e femine
Fàssi piacè una cria.
Quandu vene l’attrachjata
Ch’u travagliu hè finitu
Si n’hè compia a ghjurnata
U lavoru hè sparitu
Hè tandu chì e femine
Volenu fàssi piacere
Veramente e femine
Si stusgianu vulintere
Solu volenu campàssi
Hè tuttu cio ch’aspiranu
Sgaladìssi, ricreàssi
È da veru u bramanu.
Ci sò spessu certi omi
Incù una bella moglia
A volenu ten’in domi
Piattata è senza voglia
Puru à mè a mio brama
Hè di campà in u sole
Di femine hè a chjama
Distràessi à l’indole
Anc’un piacè efemeru
Fàssi piacè senza clena
Què u bramanu da veru
Solu campàssi appena..

Cocolitoferidea- Appuntamentistu Veru

-
Numaru di missaghji: 4424
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Lucalisazione: In cima di a mio Torra d'Avoriu

Re: Puesia [raccolta]
IN BOCC' À
In bocc' à tutt'u mondu
Di seculi è seculore
Ogni chjassu di lu circondu
Anu intesu lu so calore
Sempr' oghje in la natura
Lu puntellu di la cultura
In bocc' à la mammone
Chì c'insegna la vita
Cù la nanna face unione
D'una carezza infinita
E traccia nostr' avvene
Cù l'inciampi ch'ellu cuntene
In bocc' à lu zitellu
Caminendu versu a scola
Ma lu statu francese, ellu
Ci mena cù la piola
Chì di parlà corsu c'impedisce
E a chjama alora à smarisce
In bocc' à lu namuratu
Chì canta sott'u purtellu
Un beatu serinatu
Lu so pezzu lu più bellu
Per incantà a so cumpagna
Per una vita di cuccagna
In bocc' à lu paghjellaghju
Intunendu cù allegria
E ricuccate à l'inzulaghju
Chì formanu l'armunia
Cù trè voce 'ssu cantu
Ci piace dapoi tantu
In bocc' à lu pueta
Chì risponde à la chjama
Schiatta ton'è saetta
Quand'a rima si riccama
E tandu trema lu sulaghju
Incù a forza d'u parullaghju
In bocc' à l'omu corsu
Chì ùn vole lascià more
Cù la fede è cu lu sforzu
A lingua chì li tene à core
E pront'à fà la discorre
Ch'ella campi à tutte l'ore
In bocc' à tutte le moglie
Cù u voceru à e labbre
Per u mortu chì ùn vole
Cùlà in celu incù l'arie
Li preguendu per u gran' viaghju
Li più belli fiori di maghju...

Cocolitoferidea- Appuntamentistu Veru

-
Numaru di missaghji: 4424
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Lucalisazione: In cima di a mio Torra d'Avoriu

Re: Puesia [raccolta]
Caru Fratellu
« Suvenire di Natale 1970 »
S’o pudia tene parolla, quantu ci averia messu
E vene infin’à Parigi, ch’era un regalu prumessu
Allora ti scriveraghju, ma l’affare ùn hè lu stessu
Portu sempre à un lindumane, sta facenda primurosa
Passa ghjorni è settimane, è ci hè sempre à fà qualcosa
Ti vogliu dumandà scusa, serà la mio prima cosa
E ti spediscu d’urgenza, sta lettera di bon’ core
Circheraghju un vuluntare, ch’ùn si ricusa di core
Cusì serà riparatu, stu vuluntariu errore
Un guarderaghju la pena, l’idea ùn serà cunfusa
Un ti diceraghju più, ch’ogni ghjornu aghju una scusa
Vi suveta un bon’ natale, d’un fratellu la so musa
Tù mi sì obidiente, musa serai un acellu
Parterai prestu in Parigi, induv’hè lu mio fratellu
Chì sta sera un aghju scuse, d’un trattene mi cun ellu
Cum’è un pilotu di ligna, ch’hà un scrittu urgente à bordu
Parterai da San Lorenzu, in dirizzione di lu Nordu
Ferai un arrestu solu, quand’è tù sì sopr’à Borgu
E passendu sopr’à u Borgu, issa bella lucalità
Induve chì lu mio fratellu, principiò dui anni fà
Sterai in segnu di ricordu, un’ora senza vulà
A sai chì la strada hè longa, ai da truvà acqua è venti
Dunqua allora teni contu, di sti cunsigli, tù senti
Un t’arresterai più in locu, cusì ùn ferai scuntenti
Quandu t’averai passatu pianure, muntagne è mari
E chì indè lu mio fratellu, in Parigi ghjunghjerai
Li rimetterai stu scrittu eppò ti ne vulterai
Alora per una stonda, sò ancu eiu pariginu
Avà mi feghji, mi senti, sò à lu to tavulinu
Leghju la to cuntintezza, ch’ai un fratellu vicinu
Sò quantu la to luntananza, ch’è tù la poi risente
Ch’à quelli t’ai lasciatu, ch’è tù ci pensi suvente
A ritruverai prestu, In Corsica, la to ghjente
Ma male ùn ai fattu, chì sì andatu à stà bene
Sapemu la to famiglia, quant’è tù la poi tene
Ci ritruverenu inseme, tutti quist’annu chì vene
Chì si v’avete la salute, un annu hè prestu passatu
S’è tù sì quì hè per tè, è serai prestu mutatu
Averai à lu ritornu, l’avenire assicuratu
A sò chì d’esse luntanu, ùn si prova chè amarore
hè cundanatu à stu sforzu, di Corsica ogni fattore
E di vince fendu sforzi, si trionfa cù l’onore
Vi trovu bè tutt’è trè, a to moglia è a to figliola
Sò quì per ricunfurtà ti, è ind’ una parulla sola
Un rigretterai mai, st’annu tù faci di scola
A vita d’una personna, hè cum’è un ghjocu di carte
Ma beneduci lu ghjornu, tù ti sì decisu à parte
Dì ti ch’ai ghjucatu bè, ch’ai sceltu la to arte
Avà ch’è l’ai intesi, sti cunsigli è cumplimenti
E ch’emu, caru fratellu, passatu dui mumenti
Vi suvetu per Natale, ch’è vo siete cuntenti
Cusì seranu finiti, sta sera li mio ragioni
Eppò quist’annu chì vene, ancu cù più affezioni
Ci ritruveremu inseme, l’aligati è li Negroni
Vi manda li so saluti, la famiglia tutta quanta
E pensa ancu più à voi, in sta perioda santa
E vi dice à tutt’è trè, a s’affezzione tamanta

Cocolitoferidea- Appuntamentistu Veru

-
Numaru di missaghji: 4424
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Lucalisazione: In cima di a mio Torra d'Avoriu

Re: Puesia [raccolta]
Povari diavuli
O Femine Carissime
Dilettu fattu anime
Rise vostre c’attiranu
Surrisi ci disermanu
Chì site voi anghjule
O donne adorevule
È noi l’omi umili
Simu povari diavuli
Cun rosule magnificente
Ci v’ingira esaltente
Cusì caru vi amemu
Senza dìlla, a pruvemu
Fortissimi ci cucchemu
Quandu capìvvi pensemu
Per sempre dicemu spessu
Dite un "forse" cumplessu.
O Femine cusì care
U mio drama salutare
Cusì dolce, ma surghjente
Di e mio lagne dulente
Quantu noi, più ch’e nimu
Povari diavuli simu
Pò cusì vulnerevuli
È omi miserevuli.
Quandu vi feghja un altru
Speremu à esse sgualtru
Per sembrà incù successu
À esse disinteressu
À firmà calmi pruvemu
Ma pò in fatti schjattemu
Ghjelosi ci affuchemu
Ci v’incanta a pinsemu.
O Femine Carissime
Dilettu fattu anime
Rise vostre c’attiranu
Surrisi ci disermanu
Quantu noi, più ch’e nimu
Povari diavuli simu
Pò cusì vulnerevuli
È omi miserevuli.

Cocolitoferidea- Appuntamentistu Veru

-
Numaru di missaghji: 4424
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Lucalisazione: In cima di a mio Torra d'Avoriu

Re: Puesia [raccolta]
Agamemnon
Tristu rè senza reame
Assurde sò e so chjame
Agamemnon hè chjamatu
Hè vigliaccu affannatu
Di u male in u mondu
Si vole mett'à l'agrondu
U so curaghju hè mortu
È u so spiritu stortu.
Vole fà un mondu ghjustu
Ma senza fraiu ne trustu
Vole a revoluzione
Senza nisun cummuzione
Scambia spessu u s'avisu
Pultrone hè u so visu
Ùn hè carcu à qualità
È si piatta a verità.
Ellu si crede mundanu
Ma hè sopra tuttu vanu
Ùn sà piglià decisione
Chì parla in u nebbione
Li si pare d'ess'un saviu
Ùn ne piglia mancu l'avviu
Brama a neutralità
Ma fughje a realità
St'omu di pocu valore
Senza core ne onore
Vole fà guerra è pace
A so anima vulace
Vigliaccu capellibiondu
Hè rè di u so circondu
Di stu locu tant'ascosu
Ci pò esse pritenziosu.
Quì si compia u ritrattu
Di stu rè cusì inattu
Chì scelte mai ùn face
Ch'ùn hà nisun audace
È chì cusì fermerà
Chì mai ùn riescerà
Quantu sì inefficiente
Corciu rè ch'ùn vale niente.
_________________
U ghjurnale di u Palatinu (lingua corsa)
U ghjurnale di u Palatinu (lingua francesa)
Tandu i figlioli adduniti sottu à a listessa bandera cù una vuluntà cumuna
Feranu di stu paese una nazione fiera, ùn ne mancherà manc'unu
È feranu l'avvene.
A. Olmetta

U Palatinu- Appuntamentistu Cunfirmatu

-
Numaru di missaghji: 7176
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Lucalisazione: Casinca

Re: Puesia [raccolta]
Haikù
Stelle lucente
In un mondu malatu
Sonniu sperenza.
Sonniu d’amore
Terra di sinfunia
Imaginariu.
Malincunia
Paese d’amarezza
Dolce tristezza.
Ventu magicu
Soffiu di puesia
Panarmunia.
Corcie sperenze
Brame pure di campà
Chì si sò spente.
Ghjargale d’oru
Muntagne di splendore
Mare tesoru.
Sonniu dulcezza
Richezze di l’anima
Alta saviezza.
Sole di focu
Lume chì da a vita
Core d’ardore.
Notte serena
Essari appaciati
Ambiu benestà.
Musica diva
Accordu più supranu
Per l’universu.
Cosmogunia
Palmu di fantesia
Sticchidardena.
Alba sumena
Grane di chjarezza
Incantessimu.
Caldu fucone
Locu di mille fole
Squisitu cibu.
Luna regina
Anima fantastica
Strania putenza.
Luna d’inguernu
Luce in pienu bughju
Benefattriccia.
Freta chjarura
Chì incutra l’anima
Malincunia.
Mondu umanu
Brame d’un campà novu
Ch’ùn sì pò truvà.
Lacu preziosu
Natura salvatica
Monti ghjuvelli.
Sonniu di pace
Avvene migliuratu
Cima luntana.
Celu d’inguernu
Turchinu serenità
Puru sinceru.
Arburi dei
Putenza naturale
Selva magica.
Alba fraterna
Visione di nuvità
Brame sperenze.
Ventu friscura
Arburi spugliaccati
Eccu l’inguernu.
Incantu veru
Chjarore di carezza
Magnificenza.
_________________
U ghjurnale di u Palatinu (lingua corsa)
U ghjurnale di u Palatinu (lingua francesa)
Tandu i figlioli adduniti sottu à a listessa bandera cù una vuluntà cumuna
Feranu di stu paese una nazione fiera, ùn ne mancherà manc'unu
È feranu l'avvene.
A. Olmetta

U Palatinu- Appuntamentistu Cunfirmatu

-
Numaru di missaghji: 7176
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Lucalisazione: Casinca

Re: Puesia [raccolta]
In bocc'à
In bocc' à tutt'u mondu
Di seculi è seculore
Ogni chjassu di lu circondu
Anu intesu lu so calore
Sempr' oghje in la natura
Lu puntellu di la cultura
In bocc' à la mammone
Chì c'insegna la vita
Cù la nanna face unione
D'una carezza infinita
E traccia nostr' avvene
Cù l'inciampi ch'ellu cuntene
In bocc' à lu zitellu
Caminendu versu a scola
Ma lu statu francese, ellu
Ci mena cù la piola
Chì di parlà corsu c'impedisce
E a chjama alora à smarisce
In bocc' à lu namuratu
Chì canta sott'u purtellu
Un beatu serinatu
Lu so pezzu lu più bellu
Per incantà a so cumpagna
Per una vita di cuccagna
In bocc' à lu paghjellaghju
Intunendu cù allegria
E ricuccate à l'inzulaghju
Chì formanu l'armunia
Cù trè voce 'ssu cantu
Ci piace dapoi tantu
In bocc' à lu pueta
Chì risponde à la chjama
Schiatta ton'è saetta
Quand'a rima si riccama
E tandu trema lu sulaghju
Incù a forza d'u parullaghju
In bocc' à l'omu corsu
Chì ùn vole lascià more
Cù la fede è cu lu sforzu
A lingua chì li tene à core
E pront'à fà la discorre
Ch'ella campi à tutte l'ore
In bocc' à tutte le moglie
Cù u voceru à e labbre
Per u mortu chì ùn vole
Cùlà in celu incù l'arie
Li preguendu per u gran' viaghju
Li più belli fiori di maghju...
_________________
U ghjurnale di u Palatinu (lingua corsa)
U ghjurnale di u Palatinu (lingua francesa)
Tandu i figlioli adduniti sottu à a listessa bandera cù una vuluntà cumuna
Feranu di stu paese una nazione fiera, ùn ne mancherà manc'unu
È feranu l'avvene.
A. Olmetta

U Palatinu- Appuntamentistu Cunfirmatu

-
Numaru di missaghji: 7176
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Lucalisazione: Casinca

Re: Puesia [raccolta]
Caru Fratellu « Suvenire di Natale 1970 »
S’o pudia tene parolla, quantu ci averia messu
E vene infin’à Parigi, ch’era un regalu prumessu
Allora ti scriveraghju, ma l’affare ùn hè lu stessu
Portu sempre à un lindumane, sta facenda primurosa
Passa ghjorni è settimane, è ci hè sempre à fà qualcosa
Ti vogliu dumandà scusa, serà la mio prima cosa
E ti spediscu d’urgenza, sta lettera di bon’ core
Circheraghju un vuluntare, ch’ùn si ricusa di core
Cusì serà riparatu, stu vuluntariu errore
Un guarderaghju la pena, l’idea ùn serà cunfusa
Un ti diceraghju più, ch’ogni ghjornu aghju una scusa
Vi suveta un bon’ natale, d’un fratellu la so musa
Tù mi sì obidiente, musa serai un acellu
Parterai prestu in Parigi, induv’hè lu mio fratellu
Chì sta sera un aghju scuse, d’un trattene mi cun ellu
Cum’è un pilotu di ligna, ch’hà un scrittu urgente à bordu
Parterai da San Lorenzu, in dirizzione di lu Nordu
Ferai un arrestu solu, quand’è tù sì sopr’à Borgu
E passendu sopr’à u Borgu, issa bella lucalità
Induve chì lu mio fratellu, principiò dui anni fà
Sterai in segnu di ricordu, un’ora senza vulà
A sai chì la strada hè longa, ai da truvà acqua è venti
Dunqua allora teni contu, di sti cunsigli, tù senti
Un t’arresterai più in locu, cusì ùn ferai scuntenti
Quandu t’averai passatu pianure, muntagne è mari
E chì indè lu mio fratellu, in Parigi ghjunghjerai
Li rimetterai stu scrittu eppò ti ne vulterai
Alora per una stonda, sò ancu eiu pariginu
Avà mi feghji, mi senti, sò à lu to tavulinu
Leghju la to cuntintezza, ch’ai un fratellu vicinu
Sò quantu la to luntananza, ch’è tù la poi risente
Ch’à quelli t’ai lasciatu, ch’è tù ci pensi suvente
A ritruverai prestu, In Corsica, la to ghjente
Ma male ùn ai fattu, chì sì andatu à stà bene
Sapemu la to famiglia, quant’è tù la poi tene
Ci ritruverenu inseme, tutti quist’annu chì vene
Chì si v’avete la salute, un annu hè prestu passatu
S’è tù sì quì hè per tè, è serai prestu mutatu
Averai à lu ritornu, l’avenire assicuratu
A sò chì d’esse luntanu, ùn si prova chè amarore
hè cundanatu à stu sforzu, di Corsica ogni fattore
E di vince fendu sforzi, si trionfa cù l’onore
Vi trovu bè tutt’è trè, a to moglia è a to figliola
Sò quì per ricunfurtà ti, è ind’ una parulla sola
Un rigretterai mai, st’annu tù faci di scola
A vita d’una personna, hè cum’è un ghjocu di carte
Ma beneduci lu ghjornu, tù ti sì decisu à parte
Dì ti ch’ai ghjucatu bè, ch’ai sceltu la to arte
Avà ch’è l’ai intesi, sti cunsigli è cumplimenti
E ch’emu, caru fratellu, passatu dui mumenti
Vi suvetu per Natale, ch’è vo siete cuntenti
Cusì seranu finiti, sta sera li mio ragioni
Eppò quist’annu chì vene, ancu cù più affezioni
Ci ritruveremu inseme, l’aligati è li Negroni
Vi manda li so saluti, la famiglia tutta quanta
E pensa ancu più à voi, in sta perioda santa
E vi dice à tutt’è trè, a s’affezzione tamanta

Cocolitoferidea- Appuntamentistu Veru

-
Numaru di missaghji: 4424
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Lucalisazione: In cima di a mio Torra d'Avoriu

Re: Puesia [raccolta]
Natura divina
Aldilà di l’inghjustizia
Di a vita attuale
Si ricerca a letizia
Ch’ùn sia artificiale.
Quella cità m’addispera
Brutta senza emuzione
Bramu a bellezza vera
Senza nisun dilluzione.
Luntana di u cimentu
Marchjendu in a natura
Si ne more u spaventu
È volta a gioia pura.
Mi vecu nant’à u chjassu
In a machja viaghjendu
U mio favuritu spassu
U muscu dolce sentendu.
Quì ci volanu l’acelli
Felici è spenserati
Graziosi è cusì belli
Cun i so canti amati.
L’arburoni sò liberi
Risentu a so putenza
I so estri vulanderi
Mughjanu magnificenza.
È u machjone s’esalta
È nasce un armunia
A felicità m’assalta
O chì dolce prigiunia.
A natura maraviglia
Altissima realità
Hè di divina sumiglia
Chì m’arreca felicità.
Cocolitò, aiutata da u Palatinu

Cocolitoferidea- Appuntamentistu Veru

-
Numaru di missaghji: 4424
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Lucalisazione: In cima di a mio Torra d'Avoriu

Re: Puesia [raccolta]
Veranu
L’inguerno hè finitu,
U sole riscala l’aria
I fiori culoranu a terra
È donanu u so muscu dolce.
A voce di l’acelli hè in l’aria,
è u ficu ha messu i cucculi teneri:
Delizia di i sensi…
Avà u miu spiritu hè più liggeru.
Francesco

Cocolitoferidea- Appuntamentistu Veru

-
Numaru di missaghji: 4424
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Lucalisazione: In cima di a mio Torra d'Avoriu

Re: Puesia [raccolta]
L'annu
Si principia in veranu
è à so sempitern'odore
Si sbuccierà u granu
quellu di l'etern'amore
Rigalerà u scertinatu
Di lu so più bellu fiore
Dopu vene l'istatina
È si viotanu i paesi
O chi sorta mischina
Per i più belli mesi
Felice sò i zitelli
Surrisi parenu ghjuvelli
hè finitu lu calore
Vene avà a friscura
u vaghjime è lu s'amore
pè li ghjorni più scuri
L'arburu hè spugliatu
U solu s'hè piattatu
Vene l'ultima staghjone
E s'installa u fretu
A l'ora di u nivaghjone
chi facce bell'effettu
I zitelli scopranu rigali
Ind'una gioia generali
Ghjù

Cocolitoferidea- Appuntamentistu Veru

-
Numaru di missaghji: 4424
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Lucalisazione: In cima di a mio Torra d'Avoriu

Re: Puesia [raccolta]
Biancaneve
Biancura
D'una matina d'inguernu
Hè nivatu issa notte
Fretu.Stese bianche
Annant'à montiè piaghje
L'aria hè chjara è schjetta
Affaca u sole
Lume, luce , spampiluleghjanu
Quell'arburelli
Carchi intricciati di fiocchi bianchi
E po' mancu in zittu...
un di nunda , stà a sente u silenziu...
E guarda....E guarda...E guadra...
Sta puesia hè stata pigliata in u libru Sfoghi di Marianghjula Antonetti Orsoni. In casu di prublemu di dirittu d'autore, o incù l'autore stessa, a cacciu subitu.

Cocolitoferidea- Appuntamentistu Veru

-
Numaru di missaghji: 4424
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Lucalisazione: In cima di a mio Torra d'Avoriu

Re: Puesia [raccolta]
Nuli
Nuli, nuli
Purtate per issi mondi
A parolla di l'omu
Parolla , parolla
Purtate per issi mondi
I penseri di l'omu
Penseri , penseri
Purtate per ssi mondi
U sapè di l'omu
Sapè , sapè
Purtate per issi mondi
U suchju di a cuscenza
Andate , andate
Sta puesia hè stata pigliata in u libru Sfoghi di Marianghjula Antonetti Orsoni. In casu di prublemu di dirittu d'autore, o incù l'autore stessa, a cacciu subitu.

Cocolitoferidea- Appuntamentistu Veru

-
Numaru di missaghji: 4424
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Lucalisazione: In cima di a mio Torra d'Avoriu

Re: Puesia [raccolta]
U sporting di Bastia
Una squadra turchina
Un stadiu di furiani
Un populu chi strida
E chi pichja ind'è mani
U sporting di Bastia
Di sicuru serà campione
Cù i canti d'allegria
Furgani è trumbittone
Ne facciu una puesia
Eccu a mo prima divisione
Puesia scritta da un zitellucciu di CM1 pè un cuncorsu di puesie di l'associu "scrive in corsu"
_________________
U ghjurnale di u Palatinu (lingua corsa)
U ghjurnale di u Palatinu (lingua francesa)
Tandu i figlioli adduniti sottu à a listessa bandera cù una vuluntà cumuna
Feranu di stu paese una nazione fiera, ùn ne mancherà manc'unu
È feranu l'avvene.
A. Olmetta

U Palatinu- Appuntamentistu Cunfirmatu

-
Numaru di missaghji: 7176
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Lucalisazione: Casinca

Re: Puesia [raccolta]
Partenza e lontananza
Aggia ra partìre cu na barchetta,
tuttu lu mari voglio girare.
E quanno fu arrivato 'n alto mari:
'o marinaro, tornami a girare!
Lu bulìa sapé qual'è lu fino,
come ca te vuoi riturnari?
Aggiu lassàtu na bella figliòla:
nu' me réce còre ri partire!
_________________
U ghjurnale di u Palatinu (lingua corsa)
U ghjurnale di u Palatinu (lingua francesa)
Tandu i figlioli adduniti sottu à a listessa bandera cù una vuluntà cumuna
Feranu di stu paese una nazione fiera, ùn ne mancherà manc'unu
È feranu l'avvene.
A. Olmetta

U Palatinu- Appuntamentistu Cunfirmatu

-
Numaru di missaghji: 7176
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Lucalisazione: Casinca

Re: Puesia [raccolta]
Girà a mio baretta
Eiu sò un cummunistu
O ancu un sucialistu
Sò per u capitalismu
Spessu u liberalismu
Sò ancu naziunalistu
Eiu sò oppurtunistu.
Ne vecu chì cuntestanu
Mughjendu, chì prutestanu
Per mè nisun assimbretta
Rigiru a mio baretta.
Ùn temu i sfruttatori
Ne mancu l’agitadori
Solu feghju l’elettori
Per truvà i mio favori
Caldi sò i mio ardori
Per prufittà di l’onori.
Ne vecu chì cuntestanu
Mughjendu, chì prutestanu
Per mè nisun assimbretta
Rigiru a mio baretta.
Sò d’ogni risuluzione
È di tutte e nazione
Sò d’ogni camandula
A mio pinsata s’ondula
U rè di i cunvertiti
Sempre quì, mai finitu.
Ne vecu chì cuntestanu
Mughjendu, chì prutestanu
Per mè nisun assimbretta
Rigiru a mio baretta.
Sò per a revoluzione
Ancu per l’instituzione
Per e manifestazione
O a cullaburazione
Alzu tutte e bandere
Linde diritte è fiere.
Eiu, mai ùn cuntestu
Ne ùn mughju, ne prutestu
Per mè nisun assimbretta
Rigiru a mio baretta.
L’aghju tantu rigirata
Chì oghje hè trapassata
Ma sempre fermu listessu
À u prò sò sottumessu
U prossimu scambiamentu.
Adattata di L’opportuniste di Jacques Dutronc, pensu chì parechji puliticanti corsi ricunosceranu… qualchissia d’altru.
_________________
U ghjurnale di u Palatinu (lingua corsa)
U ghjurnale di u Palatinu (lingua francesa)
Tandu i figlioli adduniti sottu à a listessa bandera cù una vuluntà cumuna
Feranu di stu paese una nazione fiera, ùn ne mancherà manc'unu
È feranu l'avvene.
A. Olmetta

U Palatinu- Appuntamentistu Cunfirmatu

-
Numaru di missaghji: 7176
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Lucalisazione: Casinca

Re: Puesia [raccolta]
Da Furiani à Bastia
Quellu vinti trè d’aprile
Fermerà in a memoria
Cum’un ghjornu ochjanile
Per andà à a vittoria
In Furiani, quessa sera
A squadra era arritta
A fede era sincera
Cusì a storia s’hè scritta.
In a mente isulana
Più ch’un ghjocu di ballone
Hè una mossa suprana
Una cummuna passione
Simu tutti adduniti
In stu tamantu fervore
Chì ci rende accaniti
Chì tocca u nostru core.
Dop’à tanti belli mesi
Eri, a cunsecrazione
Schjattò in tutt’i paesi
Cun tamanta emuzione
U Sporting s’hè discitatu
A festa era totale
U benestà s’hè stallatu
À livellu massimale.
Ùn simu più in u fondu
Ne manc’in sticchidardena
U successu hè prutondu
È a gioia si scatena
Daretu à sta bandera
Sim’una sola persona
Di a so squadra trafiera
Chì mai ùn l’abbandona.
È in Prima Divisione
Ci simu ghjunti infine !
Piccula revoluzione
Ma puru senza lustrine
Ùn c’hè più nisun sfarenze
Chì simu tutti fratelli
Sò piantate e lagnenze
Grazi’à i stinti ribelli.
Per una volta inseme
U populu hè alegru
Alzate e nostre speme
U nemicu hè pilegru
U stadu pare risplende
Di l’ambienza di letizia
Chì senza piantà si spende
U spiritu in delizia.
Da Furiani à Bastia
Ribombanu tante lode
Sbarazzata di l’angustia
A nostra gioia esplode
Simu noi vincitori
Ma a strada ùn hè fatta
Alzem’i nostri fervori
Nantu à sta strada matta.
_________________
U ghjurnale di u Palatinu (lingua corsa)
U ghjurnale di u Palatinu (lingua francesa)
Tandu i figlioli adduniti sottu à a listessa bandera cù una vuluntà cumuna
Feranu di stu paese una nazione fiera, ùn ne mancherà manc'unu
È feranu l'avvene.
A. Olmetta

U Palatinu- Appuntamentistu Cunfirmatu

-
Numaru di missaghji: 7176
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Lucalisazione: Casinca

Re: Puesia [raccolta]
U brionu di l'omu chì va more
U tempu si ne fughje
u corpu s'invechja
ùn aghju più sognii
ùn aghju più sperenze
solamente u mo spiritu
solamente i me vizii
firmanu ghjovani...
U mio ghjornu s'avvicina
prestu seraghju nanzu à te, mio Diu
Incù tutte e mo colpe
Incù tutti i me peccati
Ne renderaghju contu...
Ma tu? Se' tu nucente?
Simu noi chì emu fattu u
mondu à nostra immagine
O' se' tu, mio Signore,
chi l'ai fattu à toia ?
Ci he' sempre un tempu,
Un tempu per nasce
un tempu per more
un tempu per ave'
un tempu per dona'
un tempu per abraccia'
un tempu per trattene un abracciu
un tempu per vindicassi
un tempu per perduna'
ava', per me', 'un ci he' piu' tempu.
_________________
U ghjurnale di u Palatinu (lingua corsa)
U ghjurnale di u Palatinu (lingua francesa)
Tandu i figlioli adduniti sottu à a listessa bandera cù una vuluntà cumuna
Feranu di stu paese una nazione fiera, ùn ne mancherà manc'unu
È feranu l'avvene.
A. Olmetta

U Palatinu- Appuntamentistu Cunfirmatu

-
Numaru di missaghji: 7176
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Lucalisazione: Casinca

Re: Puesia [raccolta]
"Felicità"*
Per mè tu sé cume un celu d’istate pienu di stelle,
Per mè tu sé cume un campu di granu maturu,
Per mè tu sé cume un ghjardinu fiuritu,
Per mè tu sé cume un mare caldu,
Per mè tu sé cume a mo vita,
Per tè, eiu ùn so nunda.
* "(In)felicità" .

Cocolitoferidea- Appuntamentistu Veru

-
Numaru di missaghji: 4424
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Lucalisazione: In cima di a mio Torra d'Avoriu

Re: Puesia [raccolta]
Sì tù
Sì quì cun mè, è tuttu hè smaritu
U malannu si pianta, stramurtitu
Cun tè, o cara, cun a to presenza
Rinasce a mio sperenza.
Ùn c’hè più bughju, è ùn c’hè più dulore
Tù ai appaciatu u mio furrore
Sì tù, u sole di u mio caminu
Schjarisci u mio destinu
Luce di a mio ghjuventù
Sì tù.
Sì tù, amica, sì a mio surella
Per mè risplendi quante una stella
Cun tè, a vita ridiventa bella
Mai più ùn vacella.
O perchè sperà firmà vivu
S’e di tè socu privu ?
Chì tù sì tù, u fiatu di e mio ghjurnate
Sì tù u fiore di e mio pinsate
Quasi l’unica ragiò di campà
Sì tù, sì tù, ti tengu cara.

Cocolitoferidea- Appuntamentistu Veru

-
Numaru di missaghji: 4424
Data d'iscrizzione: 29/11/2009
Lucalisazione: In cima di a mio Torra d'Avoriu

Page 1 sur 1
Permission de ce forum:
Vous ne pouvez pas répondre aux sujets dans ce forum












